Dinamoviștii au vândut 4000 de bilete din cele 6874 pe care le-au primit pentru primul meci din Cupă contra Stelei. Unde se vând tichetele și ce facilități au „câinii” din provincie

Suporterii dinamoviști pregătesc dubla din Cupa României contra rivalilor de la Steaua. Pe 27 martie, respectiv 17 aprilie, Steaua și Dinamo se vor lupta pentru calificarea în finala competiției.

Conform reciprocității dintre cele două cluburi, oaspeții vor avea la dispoziție un număr record de bilete: 6874 de bilete, adică o peluză întreagă cu tot cu spațiile de securitate solicitate de forțele de ordine. Biletele au ajuns deja în posesia suporterilor dinamoviști și au și fost scoase la vânzare. Astfel, cei care doresc să vină la meci în sectorul „câinilor” își pot achiziționa tichete de casele din „Ștefan cel Mare”, zilnic, între orele 11.00 și 20.00. De miercuri, biletele se vor găsi și la Bucur Obor sau în Centrul Istoric. „Vom a avea o peluză în totalitate a noastră. La meciul tur, la intrarea de la Electroaparataj nu va fi picior de stelist”, a spus, ieri, unul dintre liderii PCH pentru ProSport.

Dinamoviștii s-au gândit și la suporterii din provincie, cei care nu sunt din București putând comanda tichete de pe site-ul pchdinamo.ro. Mai mult, ultrașii s-au organizat, iar dacă vor exista cereri, din mai multe orașe din țară vor pleca autocare cu fani ai „câinilor”.


Cluj, Constanța, Brăila, Iași, Câmpina, Brașov, Pitești, Buzău, Târgoviște, Sibiu sunt orașele din care fanii dinamoviști vor putea pleca organizat pentru meciurile din Cupa României


4000 de tichete din cele 6874 primite de dinamoviști au fost deja vândute


Începând de miercuri, la intrarea în stadionul Dinamo de pe șoseaua „Ștefan cel Mare”, Peluza Cătălin Hîldan va deschide un magazin în care se vor comercializa exclusiv produse cu însemnele PCH.

Publicat: 18 03. 2014, 20:56
Actualizat: 18 03. 2014, 21:07