Dinamoviștii, luați „la ochi” de francezi. EXCLUSIV – După Dragoș Grigore, și Cosmin Matei este pe lista unei echipe din Ligue 1

Dinamoviștii au și motive de bucurie după scandalul declașant de ultima decizie a lui Ionuț Negoiță, care a cerut intrarea în insolvență a clubului. După Dragoș Grigore, urmărit de Toulouse la meciul cu CFR Cluj, a venit și rândul lui Cosmin Matei să stârnească interesul echipelor din Europa.

Căpitanul „câinilor” a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren la meciul cu Săgeata Năvodari, când a reușit un gol și un assist. Potrivit informațiilor ProSport, Matei a fost monitorizat din tribune de oameni ai  francezilor de la Bastia, fosta echipă a lui Keșeru.

Francezii au fost încântați de jocul dinamovistului, dar nu și de  prețul cerut de  Dinamo. Mijlocașul este evaluat de către șefii echipei la 2,5 milioane de euro, preț considerat cam piperat de corsicani. Cu toate acestea, francezii au anunțat că vor să îl mai vadă o dată la lucru pe jucătorul de 22 de ani.

1.300.000 este cota lui Cosmin Matei pe site-ul de specialitate transfermarkt.de

Dinamo a învins vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (3-0), pe Săgeata Năvodari, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Golurile au fost marcate de Lazăr ’18, ’75, Țucudean ’24, Matei ’43 pentru Dinamo, respectiv V. Dinu ’88 pentru Săgeata.

  • 29 de meciuri în Liga 1 are Matei în acest sezon, marcând 8 goluri
  • Matei joacă la Dinamo din sezonul 2011-2012. Anterior, el a mai evoluat la Astra, Steaua și Farul Constanța

Dinamo – Săgeata Năvodari, scor 4-1, în Liga I

Dinamo a învins vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (3-0), pe Săgeata Năvodari, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Golurile au fost marcate de Lazăr ’18, ’75, Țucudean ’24, Matei ’43 pentru Dinamo, respectiv V. Dinu ’88 pentru Săgeata.

FC Dinamo: Naumovski – Rus, Thicot, D. Grigore, Fai Collins – Boubacar – C. Matei (Buia ’62), Elton (Rotariu ’54), C. Munteanu, V. Lazăr – Țucudean (Velici ’76). Antrenor: Flavius Stoican.

Săgeata Năvodari: Băican – Peteleu, Fl. Popa, Cr. Munteanu (Tudose ’37), Fonsi – Muzac (V. Dinu ’46), Johnson – Achim, Vezan, Deletici (Grigoraș ’70) – M. Roman. Antrenor: Cătălin Anghel.

Cartonașe galbene: Grigore ’47, Țucudean ’50, Matei ’60 / Fonsi ‘5, Peteleu ’70

Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Vladimir Urzică, Marius Marchidanu (asistenți) – Iulian Călin, Sorin Antonie (asistenți suplimentari) – Ovidiu Arușoaie (rezervă)

Observatori: Dan Berbecaru, Ionuț Calancia

La meci a fost prezent fostul oficial al grupării Juventus, Luciano Moggi, precum și fostul tehnician al FC Vaslui, Augusto Inacio.

Publicat: 17 05. 2014, 21:02
Actualizat: 17 05. 2014, 21:04