Dinamoviștii se reunesc luni. Programul „câinilor” și unde vor efectua cantonamentul din această iarnă

Lotul dinamoviștilor se va reuni luni, 8 ianuarie, la ora 10:15, în cantonamentul de la Săftica, pentru prima etapă a programului de pregătire stabilit de conducerea tehnică a echipei din Ștefan cel Mare până la reluarea sezonului competițional.

Începând cu ora ora 11:00, Vasile Miriuță va conduce prima ședință de pregătire a dinamoviștilor în 2018.

Echipa din Ștefan cel Mare va efectua miercuri, 10 ianuarie, la ora 8:00, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS), urmând să-și continue antrenamentele la Săftica până duminică, 14 ianuarie.

Dinamoviștii vor efectua în perioada 15-26 ianuarie un stagiu de pregătire centralizată în Cipru, la Limassol (Elias Beach Hotel), prevăzut cu patru meciuri amicale, programul complet al jocurilor de verificare urmând să fie comunicat zilele următoare

Publicat: 06 01. 2018, 18:35
Actualizat: 06 01. 2018, 18:49