George Țucudean a reușit primul său gol în tricoul lui Dinamo. Atacantul în vârstă de 20 de ani a marcat golul doi al echipei din Ștefan cel Mare, dar spune că n-a avut prea mult timp să se bucure. Dinamovistul e convins însă că, dacă meciul se mai prelungea cu măcar cinci minute, echipa sa reușea să câștige.
„Nu am simțit nimic la primul meu gol pentru Dinamo, am vrut să iau mingea cât mai repede să-l dăm și pe al treilea, și pe al patrulea, dacă se putea. Dacă mai erau 5-10 minute, cu siguranță câștigam. Dacă a fost derby? Doar cu Steaua e derby”, a declarat George Țucudean, completat de colegul său din defensivă, Dragoș Grigore, autorul golului egalizator.
„Important este că am avut puterea să revenim de la 3-1. A fost o bucurie enormă când am văzut mingea în poartă și cred că dacă mai aveam 5 minute, băteam. Nu știu cât ne ajută punctul ăsta, nouă ne trebuiau toate cele trei.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER