Dinamoviștii se simt frustrați de ratarea celor trei puncte în meciul cu Rapid, disputat sâmbătă, în „Ștefan cel Mare”, terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 13-a din Liga 1.
„Câinii” au deschis scorul în minutul 55, prin Gabriel Torje, care a prins un șut foarte bun, din marginea careului. Mingea a fost „catapultată” sub bara portarului lui Rapid, Horațiu Moldovan.
Golul Rapidului a picat cu două minute înainte de ultmul fluier al partidei. Gabriel Torje a pierdut o minge în flanc, Alexandru Ioniță a driblat și a pasat scurt, Nicolae Carnat a preluat și a trimis un șut fantastic, în vinclul lui Plamen Iliev.
Pentru Dinamo, continuă perioada neagră în Liga 1. A ajuns la nouă etape fără victorie, iar gruparea din „Ștefan cel Mare” este pe penultimul loc, cu doar 8 puncte.
În ultimele trei etape, a ratat victoria de fiecare dată în prelungiri: atât cu UTA Arad, cât și cu Rapid. Dacă ar fi obținut și celelalte patru puncte, Dinamovișsti ar fi urcat pe locul 13, la egalitate de puncte cu FCU Craiova și CS Mioveni.
Fără aceste puncte, rămâne pe locul 1, cu 8 puncte, iar misiunea de a se salva de la retrogradare rămâne una foarte dificilă pentru formația lui Mircea Rednic.
„Nu suntem mulţumiţi, pentru că am făcut un joc foarte bun. Din nou apare această neşansă pe final de meci. Suntem dezamăgiţi, suntem trişti. Din păcate neşansa, concentrarea în ultima parte de meci… nu ştiu dacă se poate antrena lucrul acesta. Sper să învăţăm din aceste greşeli. Simţim şi noi că ne creăm mai multe ocazii de joc, stăm mai bine şi la fazele fixe. Va fi dificil fără suporteri, este greu, concentrarea este diferită. Sper din tot sufletul să înţelegem toţi românii, să treacă această perioadă”, a declarat Ricardo Grigore, la finalul partidei cu Rapid.
În etapa viitoare, Dinamo va juca în deplasare, cu vecina de clasament OSK Sepsi Sfântu Gheorghe (locul 14), duminică, 31 octombrie, de la ora 17:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER