„Dinamovistul” Miriuță, la un nou duel cu „câinii”. A fost ofertat de Negoiță: „Respect tot ce înseamnă Dinamo”
- Echipa din „Ștefan cel Mare” n-a învins CFR de 3 meciuri, iar clujenii le-au „furat” ultima cupă a României.
- Vasile Miriuță a fost aproape de banca lui Dinamo, după precendentul mandat la CFR.
Miriuță nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru Dinamo, club la care a și evoluat pentru o scurtă perioadă în 1991. Tehnicianul CFR-ului putea să fie pe scaunul lui Ioan Andone. În iarna lui 2014, Ionuț Negoiță l-a vrut antrenor la Dinamo. Miriuță era pe picior de plecare de la CFR, din pricina problemelor financiare de atunci, dar a ales să plece în Ungaria la ETO Gyor și a întrerupt negocierile cu finanțatorul lui Dinamo. „Înainte de a pleca în Ungaria au existat discuții. Respect tot ce înseamnă Dinamo, dar e un meci foarte important pentru noi, ne dorim să rămânem în play-off. Dinamo e o echipa în creștere de formă, care a jucat foarte bine în ultimele meciuri. Au jucători de valoare, antrenor foarte bun. Au făcut un meci senzațional contra Astrei. Au un lot valoros, pot schimba pe posturi și nu știu dacă vor fi obosiți”, a dezvăluit Vasile Miriuță, înainte meciului direct, din această seară.
Miriuță laudă ideea lui Ionuț Negoiță de a-l coopta în staff-ul administrativ pe Adrian Mutu și mizează pe calitățile de manager ale acestuia. „Sută la sută Mutu va aduce un plus. E un băiat inteligent, are carisma, are relații, pentru că a jucat mult timp afară”, a spus Vasile Miriuță, care nu îndrăznește încă să vorbească de titlu. „Nici vorbă să ne gândim la primul loc până la iarna. Important e să fim în play-off”, spune Miriuță, care nu va putea conta, cu Dinamo, pe golgheterul Bud, care e accidentat.