Dinamovștii îl acuză pe Porumboiu de sabotaj
Hotelurile din Vaslui au refuzat să găzduiască Dinamo, iar Borcea dă vina pe Porumboiu. Roș-albii au fost nevoiți să se cazeze la Bârlad, la 61 de kilometri de Vaslui. Războiul dintre Vaslui și Dinamo continuă. După scandalul SMS și bălăcărerile dintre Porumboiu și Borcea, joi seara s-a mai consumat un episod al acuzelor între cele două părți. De data asta cei care au ieșit la atac sunt cei din „Ștefan cel Mare”. Dinamoviștii se simt „lucrați” de moldoveni. Mai precis, Cristi Borcea susține că nu a reușit să găsească loc de cazare pentru echipa sa în tot orașul Vaslui!
Din punctul de vedere al „câinilor“, vinovat de această situație este nimeni altul decât „dușmanul” Porumboiu. Bucureștenii cred că au fost sabotați de către patronul galben-verzilor, susținând că s-a vorbit la toate hotelurile din zonă pentru ca lotul lui Rednic să nu fie primit. „Domnul Porumboiu a umblat pe la toate hotelurile din Vaslui, pentru ca noi să fim refuzați. Toți ne-au spus că își cer scuze, dar au familii și nu ne pot caza”, a spus Borcea. Până la urmă, spre nemulțumirea oficialului dinamovist, „câinii” s-au cazat la Bârlad, la 61 de kilometri de locul în care se va desfășura partida de diseară.
"Este o aberație ce zice Borcea! Dacă Borcea a avut probleme cu cazarea, trebuia să mă sune și îi cazam la hotelul meu. Trei stele, în centrul orașului." – Adrian Porumboiu finanțator SC Vaslui