Dinu: „Ceva moare în mine!** Probabil cineva din conducere a țipat din nou la ‘Tică’!”
Vestea că directorul sportiv al clubului Dinamo, Constantin
Dănilescu, și-a depus demisia astăzi l-a șocat pe Cornel Dinu.
„Mister” consideră că pierderea lui „nea Tică” va cântări enorm
pentru clubul din „Ștefan cel Mare” și spune că un posibil motiv
pentru care acesta a decis să renunțe la funcția deținută până
astăzi poate fi relația mai încordată cu unul dintre
conducători.
Cornel Dinu spune că viitoarea destinație a lui „nea Tică” ar putea
fi FC Vaslui, formație cu care s-a mai aflat în tratative destul de
avansate în 2007.
„L-am sunat și nu-mi răspunde. Tică
e un profesionist pe care eu l-am adus la Dinamo în ’97-’98. Tică
discută cu o singură persoană din club. Cred că a vorbit cu cineva
din patronat și probabil că e a 50-a oară când a țipat la el.
Nu pot să comentez și nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna ca
el să plece.
E ceva care moare în mine. Tică era de o precizie, de o exactitate,
de o meticulozitate… Avea și el o scăpare, două pe an.
El a vrut să plece acum un an sau doi de la Dinamo la Vaslui. Nici
în Occident nu există foarte mulți de calitatea lui. În Franța sunt
doi, trei, în Anglia tot așa.
Discuția cu Vasluiul e mai veche…”, a declarat Dinu la
gsptv.
Citește și
Dănilescu a demisionat după
o ceartă-monstru cu Borcea „Merg la un club care se bate la
titlu!”