Dinu Gheorghe critică atitudinea lui Alexe față de Dinamo: „Suma de transfer a fost micșorată datorită dorinței exprese a jucătorului de a pleca. El e dator clubului”
Marius Alexe (25 de ani) este unul dintre puținii atacanți din lotul lui Dinamo, însă jucătorul este aproape de o despărțire de gruparea din Ștefan cel Mare, fiind dorit insistent de gruparea din liga secundă turcă Karabukspor. Oficialii lui Dinamo au acceptat să reducă pretențiile financiare ale clubului de la 500.000 de euro la 200.000 de euro, însă turcii nu au venit deocamdată cu vreo propunere concretă.
Dinu Gheorghe s-a săturat de negocierile cu gruparea din Turcia și îi transmite jucătorului să se gândească mai mult la Dinamo și să nu mai fie cu gândul la plecare, chiar dacă acolo ar urma să aibă un salariu de aproximativ 20.000 de euro pe lună, aproape de trei ori mai mare decât îl are la Dinamo.
„Am fost și eu surprins de declarația lui Alexe. Pentru noi, e foarte clar și el știe asta. Echipa din Turcia tot încearcă să ne convingă să îl cedăm, dar am spus că suma și așa a fost micșorată datorită dorinței exprese a jucătorului de a pleca. Mai departe, nu putem face mai mult, acum ar mai trebui să ne ceară nouă bani să îl transfere pe Alexe. Noi am vrut să primim banii într-o singură tranșă. Ei nu au venit nici măcar cu o ofertă în două tranșe”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Directorul general al lui Dinamo critică atitudinea jucătorului, care este cu gândul doar la plecarea de la gruparea roș-albă, și îi transmite acestuia că în cazul în care transferul în Turcia nu se va realiza, atunci va trebui să fie concentrat sută la sută pentru clubul la care activează și care i-a făcut și o propunere de prelungire a contractului, refuzată de jucător.
„La un moment dat, dacă se termină această poveste cu turcii și el nu pleacă, va trebui să discutăm despre o prelungire. Va trebui să știm cum stăm. Nu mi se pare corectă nici atitudinea lui, de a refuza clar, spune că nu-și va prelungi contractul cu Dinamo. Nu-i normal așa și sper ca el să înțeleagă că, în afara obligației contractuale, cred că și el e dator clubului Dinamo”, a adăugat directorul general al lui Dinamo.