Dinu Gheorghe, despre situația de la Dinamo: „Dacă nu se rezolvă problema cu insolvența, se mai pierde un an. Clubul nu-și poate permite să plătească niște salarii foarte mari nici sezonul următor”. Planurile noului director general

Dinu Gheorghe, noul director general al clubului Dinamo, a vorbit despre problemele cu care se confruntă „roș-albii” în acest final de sezon. „Vamă” a precizat că întărirea echipei pentru sezonul viitor depinde în mare măsură de ieșirea din insolvență, care dacă nu se va face până la finalul lunii mai, atunci echipa din Ștefan cel Mare va fi nevoită să aștepte încă un an pentru a primi dreptul de joc în competițiile europene, iar viitorul sezon al Ligii 1 ar fi din nou compromis. Investițiile în jucători buni și cu salarii mari se vor face doar în cazul în care echipa va putea să se înscrie pentru sezonul 2016-2017 al cupelor europene.

„Dinamo se confruntă acum cu ieșirea din insolvență. Asta trebuie rezolvată în primul rând. Jucătorii au altă motivație, altfel se comportă toată lumea dacă știi că te lupți pentru ceva. Așa, vii pe locul doi sau trei și nu joci niciunde. Sau iei campionatul și stai acasă. Să sperăm că se va rezolva problema cu insolvența și atunci devii mai atractiv și pentru jucători, și pentru public, pentru toată lumea. Dacă nu, se mai pierde un an, se mai stă un an. Și atunci se poate discuta altfel, să încerci să construiești o echipă care să fie aptă pentru performanță peste doi ani. Dar acum, dacă vrei performanță, trebuie să te întărești pe măsură. Dacă ieșim din insolvență, se discută altfel. Dinamo nu-și poate permite să plătească niște salarii foarte mari nici anul următor. Acolo se fac niște lucruri foarte sănătos. Se construiește un club care, în mod normal, trebuie să ducă mulți ani de zile. Dacă anul viitor nu câștigi dreptul să joci în cupele europene, nu trebuie aduși jucători mai scumpi decât îți permiți. În loc de locul 2, poți să fii și pe locul 4, cu jucători cu salarii modice, și lucrurile se așază”, a spus joi noul director general al „câinilor” pentru Digi Sport.

Dinu Gheorghe a vorbit și despre finalul acestui sezon în care Dinamo își propune să câștige cât mai multe puncte. „Mai sunt cinci etape. Mi-am propus să facem cât mai multe puncte, să mai săltăm în clasament un loc, două, trei, câte vom putea. Dacă vom reuși. De la vară încolo să arăt și eu ce știu și să ducem Dinamo acolo unde n-a fost de mult timp. O echipă care se bate la titlu se poate face imediat, se poate face pe termen mediu sau nu se poate face deloc”, a mai spus „Vamă”.

Tribunalul București a dat un nou termen pentru judecarea cererii de ieșire din insolvență – 27 mai, iar data-limită pentru depunerea dosarului la UEFA este 31 mai, așa că Dinamo ar putea beneficia, în cel mai fericit caz, de numai patru zile pentru a rezolva problemele legate de participarea în competițiile europene.

Dacă judecătorii vor decide să amâne din nou cererea „câinilor”, atunci Dinamo va trebui să aștepte cel puțin până în sezonul 2017-2018 pentru a putea participa în cupele europene.

ANAF a contestat în instanță planul de reorganizare care se află pe rol la Curtea de Apel, dar care nu are încă un termen de judecată stabilit. Cererea depusă de administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA privind ieșirea din insolvență a fost respinsă, la 1 aprilie, ca neîntemeiată, de Tribunalul București.

Clubul condus de Ionuț Negoiță a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanță, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvență și reinserția societății în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare.

Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvență la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanțelor au fost cele bugetare și chirografare. Categoria creditorilor cu creanțe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de creanțe) au beneficiat, conform planului de distribuiri, de sume în proporție de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanțelor chirografare și creanțelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvență a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul București.

SC Dinamo 1948 SA are trei acționari: Ionuț Negoiță, cu 381.041 acțiuni reprezentând 92,9368 la sută din total, Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 28.831 de acțiuni reprezetând 7,0319 la sută, și Cornel Dinu, cu 128 de acțiuni, reprezentând 0,0313 la sută.

Publicat: 01 05. 2015, 11:26
Actualizat: 01 05. 2015, 11:27