Dinu Gheorghe e sigur: „Herea va fi golgheterul campionatului!”

Ovidiu Herea este în Giulești din 2007 și, după un prim sezon
mai slab, jucătorul de 26 de ani a progresat permanent. În ultimele
două stagiuni s-a numărat printre primii marcatori ai Rapidului,
iar conducerea clubului spune că anul acesta atacantul va fi primul
și în topul golgheterilor. După tur, Herea se află pe locul doi, la
egalitate cu Ianis Zicu și Eric de Oliveira (nouă reușite de
fiecare). Plecat la Galatasaray,
Bogdan Stancu rămâne lider în acest clasament, cu 13 goluri!

Primul care l-a lăudat pe atacantul marcator a nouă goluri în
prima parte a campionatului a fost chiar antrenorul Marius
Șumudică. Tehnicianul a spus că Herea traversează o formă de zile
mari, care l-a surprins și pe el în stagiul de pregătire din
Spania. „Herea joacă extraordinar în această perioadă și este omul
care va face diferența pentru noi în retur. Când e motivat, așa cum
a fost cu Dnepr, când i-am spus că îl vrea Juande Ramos, a jucat
perfect și a marcat două goluri. Dacă va continua așa, va face
senzație în retur”, a spus antrenorul care îl și împinge de la
spate pe Herea să devină golgheter jucându-l al doilea vârf.

De la
„nesimțit”, la „lejeritate nesimțită!”

Foarte interesant a fost însă modul plastic în care Marius
Șumudică și-a argumentat așteptările pe care le are de la Herea.
„S-a întâmplat de multe ori în amicalele din pregătiri, când eu
eram blocat pe margine, iar el să facă un dribling, să dea o pasă
sau un șut și să rupă ritmul. Chiar mă gândeam că n-o face
încruntat sau chinuindu-se, ci dintr-o lejeritate și o relaxare
chiar nesimțită”, l-a caracterizat tehnicianul. Deși acum a venit
într-un sens bun, nu este pentru prima dată când Herea e catalogat
nesimțit. Mircea Lucescu l-a numit așa după meciul României cu
Albania (1-1), când tricolorii au fost egalați dintr-un fault făcut
de el aproape de centrul terenului.

„În ultimul timp, Herea a pus și ceva masă musculară pe
el, e mult mai puternic și tehnica pe care o are l-a ajutat să
progreseze enorm. E unul dintre marile pariuri pentru
retur”,
Marius Șumudică, antrenor Rapid.

Golgheterii
Rapidului:

Sezon Nume jucător Goluri

1935/1936 Ștefan Barbu 23
1939/1940 Stafan Auer 21
1940/1941 Ionică Bogdan 21
1958/1959 Gheorghe Ene 17
1962/1963 Ion Ionescu 20
1965/1966 Ion Ionescu 24
1998/1999 Ionel Ganea 28

Cel mai bun marcator al Rapidului în tur, cu nouă goluri
înscrise, spune că va face totul ca dorința conducerii să se
îndeplinească și numele lui să se alăture lui Gheorghe Ene, Ion
Ionescu sau Ionel Ganea în galeria golgheterilor rapidiști.

Ovidiu, președintele și antrenorul au spus că ești noua
perlă a Giuleștiului…

(râde) Da, am văzut și eu declarațiile domnului Dinu Gheorghe și
ale lui „Șumi” și mă bucur foarte mult că au încredere în mine. Au
vorbit frumos și sper să nu-i dezamăgesc în retur.

Crezi că poți deveni golgheterul campionatului, așa cum
spune președintele?

Acum, că joc atacant, acesta este clar obiectivul meu. Sper să
marchez cu aceeași frecvență ca în tur. Un prim pas a fost făcut. E
bine că joc din nou pe postul pe care am făcut-o la juniori, la
tineret și puțin la FC Național.

Ai fost nemulțumit că ai jucat altceva până în acest
sezon?

Eu mi-am făcut treaba oriunde am fost folosit, deși am jucat
mijlocaș dreapta și chiar în fața apărării, dar e clar că mă simt
cel mai bine ca atacant sau al doilea vârf.

Știai că Ganea a fost ultimul golgheter al Rapidului
acum 12 ani?

Habar n-aveam. Eram prea mic atunci, dar acum, că am auzit asta,
chiar îmi doresc să devin golgheter. Eu nu prea fac publice
obiective de genul acesta, dar acum chiar vreau.

„Nu m-am gândit niciodată să joc bine ca să plec, ci în
primul rând ca să-mi ajut echipa. Acum e clar că, dacă lumea e
mulțumită de tine, vin și ofertele
„, Ovidiu Herea,
atacant Rapid.

28
de goluri a marcat Ionel Ganea în 1999, când a ieșit
golgheterul campionatului, cu mențiunea că el a venit în Giulești
în iarnă, de la Bistrița, echipă pentru care marcase deja de 17
ori

19
goluri a marcat Herea pentru Rapid în 95 de meciuri în Liga
I

Publicat: 15 02. 2011, 08:50
Actualizat: 15 02. 2011, 12:46