Dinu Gheorghe îl înțeapă pe Ion Neculaie:** „I-am scos din cooperativă!”

Patronul Brașovului a declarat în ProSport-ul de ieri că regretă
perioada în care a lucrat cu Dinu Gheorghe pentru că a cheltuit
mulți bani pentru nimic, iar la despărțire a și fost păcălit de
acesta. „Vamă” i-a dat azi replica, declarându-se nevinovat.

Actualul conducător al Rapidului consideră nedrepte afirmațiile
fostului său patron și îi aduce acestuia aminte că Brașovul a
câștigat enorm și ca imagine, și financiar de pe urma venirii lui
și a lui Răzvan Lucescu. „Domnul Neculaie este supărat
pentru că și-a dorit mai mult, dar din păcate nu s-a putut. Îmi
pare rău însă să aud că regretă acea perioadă, pentru că am adus
din vânzări de jucători vreo cinci milioane la club. Ca imagine, nu
mai vorbesc. Am scos clubul din celebra «Cooperativă» în care era
băgat până la gât în timpul când dânsul lucra cu
altcineva”
, a afirmat „Vamă”. Acesta s-a apărat și în fața
acuzațiilor că, alături de George Copos, l-a păcălit vara trecută:
„Nu l-a păcălit nimeni pe domnul Neculaie la acele
transferuri. De fapt, nici nu mai avem mari datorii către Brașov,
decât 250.000 de euro din transferul lui Roman și 100.000 de euro
din cel al lui Sburlea, bani care vor fi plătiți în februarie. Nu
înțeleg de ce se simte înșelat”
.

„Nici eu, nici Răzvan Lucescu n-am luat acasă nimic din
investițiile domnului Neculaie în baza de pregătire a lui FC
Brașov. A devenit o infuzie inutilă pentru că dânsul n-a mai avut
bani s-o finalizeze”, Dinu Gheorghe, președinte
Rapid

Publicat: 26 01. 2011, 08:17
Actualizat: 26 01. 2011, 08:26