Dinu Gheorghe: „Obiectivul pentru sezonul viitor e o clasare pe locurile 1-3 și un trofeu”. Ce spune despre remanierea lotului și cum decurg negocierile pentru Elhamed

Dinu Gheorghe, noul director general de la Dinamo, a vorbit despre posibilele schimbări care vor avea loc în vară la nivelul lotului și a precizat că nu vor fi modificări majore, deoarece valoarea actuală a echipei este mai mare decât cea a locului ocupat în clasament.

Oficialul a mai precizat că obiectivul echipei pentru sezonul viitor este ocuparea unui loc pe podium la finalul campionatului.

„Nu ne despărțim de nimeni. Avem un lot de jucători căruia, sigur, probabil i se vor aduce câteva îmbunătățiri. E normal să fie așa. Toate cluburile renunță la doi-trei jucători și în locul lor sunt aduși alții. E normal să fie așa, mai ales la Dinamo, o echipă care, în acest sezon, nu a performat deloc. Dar la momentul ăsta nu se pune problema. Chiar dacă ar rămâne lotul actual, nu cred că jucăm la locul 8. Cu alt nivel de pregătire și altă motivație, echipa asta poate mai mult. Cred că la Chiajna s-a văzut, după câteva zile de lucru cu Rednic, ce se poate face. Obiectivul pentru sezonul viitor e o clasare pe locurile 1-3 și un trofeu. Dacă va fi titlul, ar fi mult mai bine, dar să nu ne grăbim. I-am promis patronului că vom termina cel puțin pe podium”, a spus Dinu Gheorghe pentru Digi Sport.

Dinu Gheorghe a vorbit și despre negocierile care se poartă pentru păstrarea lui Elhamed și în sezonul viitor, jucătorul fiind de acord cu rămânerea la Dinamo.

„Încercăm să-l păstrăm pe Elhamed. Contractul de împrumut care a fost făcut are o clauză de un milion de euro, dacă Dinamo vrea să-l cumpere. Vom negocia și sper să rămână. Foarte important e că jucătorul vrea să rămână în România. Îi place foarte mult, vrea să-și aducă familia aici. Încercăm să obținem împrumutul său pentru încă un an, cu o altă clauză, pentru că aceasta este una înrobitoare. Nu o poate plăti nimeni în România. Dinamo nu o poate plăti. Vedem ce va fi”, a mai spus directorul general al „câinilor”.

Din ultimele informații, se pare că mijlocașul este nemulțumit de ceea ce se întâmplă la Dinamo și a luat legătura deja cu Daniel Stanciu pentru a încerca o mutare la o altă echipă.

Publicat: 13 05. 2015, 15:14
Actualizat: 13 05. 2015, 15:15