Dinu Gheorghe prevede o decădere a lui CFR Cluj: „Dacă vor pierde la Craiova, lucrurile se vor agrava” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1 și colaboratorul emisiunii ProSport Live, a vorbit despre campioana CFR Cluj și victoria chinuită cu Dinamo, scor 1-0.
CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.
Dinamo a jucat cu doi oameni în minus încă din minutul 37. Paul Anton a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31, după un fault asupra lui Bordeianu. După doar șase minute, Bejan a făcut henț și a fost și el eliminat de către arbitrul Marcel Bîrsan. De cealaltă parte, CFR Cluj a acuzat două lovituri de la 11 metri neacodate.
Dinu Gheorghe prevede o decădere a lui CFR Cluj
În etapa viitoare, CFR Cluj va juca în deplasare împotriva celor de la Universitatea Craiova, duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30. Dinu Gheorghe este de părere că această partidă va fi extrem de importantă pentru trupa lui Edi Iordănescu.
„CFR începând de la meciul cu FCSB și acum arată rău. Jocul merge rău. Pare o echipă cu un joc îmbătrânit, puțin îmbâcsit. S-a mișcat bine Omrani, dar într-o repriză și cu doi oameni mai puțin. Eu zic că e în scădere echipa. Dacă vor reuși la Craiova să nu piardă poate fi un restart pentru a se bate la titlu. Dacă vor pierde la Craiova, eu zic că lucrurile o să înceapă să se agraveze.
E o echipă cu o medie de vârstă foarte ridicată. Am văzut că vor să îl readucă pe Pașcanu. Echipa nu este încă construită foarte bine. A fost construită după modelul Dan Petrescu”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
- Dumitru Dragomir îl face praf pe Marcel Bîrsan, după CFR Cluj – Dinamo: „E arbitru de turmă și el! A vrut să o curețe pe Dinamo” | EXCLUSIV ProSport Live