Dinu Gheorghe rămâne moderat:** „Vor fi și momente grele, important e să trecem repede peste ele”

Dinu Gheorghe este foarte încrezător în parcursul echipei în
noul sezon, după ce formația lui Răzvan Lucescu a impresionat în
victoria cu Vaslui, scor 3-0. Președintele giuleștenilor spune că
Rapidul se bucură de un lot foarte echilibrat, care poate aduce
multe bucurii fanilor.

„Știam potențialul jucătorilor nostru, am jucat mai
bine, suntem mulțumiți, am început bine campionatul, înseamnă că
ne-am pregătit bine avem un lot bun. Asta ne dă încredere și sper
să fie un an bun.

Toți jucătorii noi au jucat bine, cei vechi au fost la înălțime.
Deac și Surdu sunt jucători consacrați, cu experiență și la echipa
națională, asta e misiunea lor, să marcheze. Avem un lot foarte
echilibrat.

Nu avem bugetul cel mai mare pentru salarii, dar suntem în primele
4-5. Nu știu exact, că nu mă interesează. E bine pentru noi că a
ieșit cum a ieșit. Nu contează cine e pe primul loc după etapa
asta, contează la final. E important că am luat trei puncte unei
echipe foarte puternice. Vrem să jucăm bine și să facem o figură
bună, cât mai bună.

Vor fi și momente grele, dar trebuie să ieșim repede din
ele”,
a declarat Dinu Gheorghe la DigiSport.

Publicat: 22 07. 2011, 21:18
Actualizat: 22 07. 2011, 21:19