Dinu Gheorghe recunoaște interesul „câinilor” pentru Cernat: „Poate fi noul Sânmărtean”

Dinu Gheorghe a recunoscut că Dinamo este interesată de aducerea lui Florin Cernat, jucător care la 35 de ani a impresionat în acest sezon în tricoul celor de la Oțelul. Echipa din „Ștefan cel Mare” vrea să aducă un jucător inventiv, de creație, un fotbalist care să facă diferența la mijlocul terenului, precum o făcea Sânmărtean la Steaua.

„Florin Cernat este un jucător interesant, care încă mai are un cuvânt de spus. Eu văd în el un nou Sânmărtean. Așa cum Sânmărtean a venit de la Vaslui la Steaua și a făcut o figură foarte frumoasă, așa și Cernat se poate afirma la o echipă care-și propune mai mult decât și-a propus Oțelul”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.

Directorul general al „câinilor” a mai precizt că prioritatea numărul unu pentru club este ieșirea din insolvență până la 31 mai, atunci când este ultima zi în care se pot înscrie pentru sezonul 2016-2017 al cupelor europene.

„Sunt mulți jucători care ne interesează, dar deocamdată mai sunt două etape și trebuie să vedem dacă vom ieși din insolvență pentru a afla pe ce drum o luăm”, a mai spus Dinu Gheorghe.

Cernat a jucat un sezon în tricoul alb-roșu (25 de meciuri, 2 goluri), iar apoi a plecat la Dinamo Kiev.

23 de meciuri și patru goluri sunt cifrele lui Florin Cernat pentru Oțelul în acest sezon
 

Publicat: 17 05. 2015, 11:33
Actualizat: 17 05. 2015, 11:38