Unul dintre cei mai importanți fundași din istoria lui Dinamo, Cornel Dinu (70 de ani) a făcut o analiză rece a apărării din Ștefan cel Mare și nu a ezitat să-l compare pe Mihai Popescu (25 de ani) cu câinele său, Merlin.
„Procurorul” rămâne la fel de critic când vine vorba despre fundașii lui Dinamo și nu-l iartă pe Mihai Popescu, omul despre care, la începutul acestui sezon, se spunea că trebuie să joace rolul de lider al defensivei echipei din Ștefan cel Mare: „Ce m-a încercat văzând această partidă (n.red – Astra – Dinamo 4-1) a fost sentimentul de milă, nu de jenă. De milă pentru ceea ce a ajuns Dinamo. Goldenul meu, care e un câine senzațional, e propagandistic ca jucătorii de la Dinamo din apărare. Latră, își apără teritoriul, dar nu a mușcat pe nimeni. E o secvență în care pisica Mitzi îi dă niște palme lui Merlin (n. red – câinele lui Cornel Dinu) de rămâi stupefiat. Îi dă cu laba, iar Merlin nu face nimic.
Săracul, e blând și îl bate pisica. Așa sunt Popescu, Ricardo Grigore, Olteanu și Sorescu. Nu se mai poate! E dramatic ce se întâmplă. Îmi aduc aminte acum o fază în care săracul Popescu la meciul cu CFR parcă se duce la o fază cu mâinile la spate. Nu se duce niciun apărător ca la patinaj viteză. E ca Merlin al meu, săracul. Merlin se duce cu botul, îi dă pisica niște scatoalce pe față, iar el se retrage și pleacă. Ori ești apărător și mănânci zona respectivă cu minge cu tot, ori îți cauți altă meserie”, a spus Dinu, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER