„Dinu știe ce are de făcut!** Dinamo poate câștiga titlul!” TU CE CREZI?

Victor Becali consideră că acționarii dinamoviști au făcut
alegerea corectă prin instalarea cuplului Dinu-Țălnar la cârma
echipei. Agentul de jucători consideră că lotul pe care cei doi îl
au la dispoziție e suficient de puternic pentru a se bate cu succes
pentru titlu. Becali spune că revenirea „Procurorului” lângă echipă
e așteptată de mai mult timp de Cristi Borcea și că, abia acum,
președintele executiv al clubului se va putea detașa de problemele
echipei.

Au venit Cornel Dinu și Țălnar. Eu cred și sper că Dinu
este în continuare unul dintre bunii antrenori. Este un om care
cunoaște problemele lui Dinamo, care știe ce e de făcut. Eu nu cred
că Dinamo are un lot modest. Poate pentru Champions League sau
Europa League, Dinamo are un lot modest, dar asta se întâmplă și
din cauza moralului scăzut, a lipsei omogenității. Pe plan inter,
Dinamo are un lot suficient de puternic pentru a câștiga
campionatul.

Conducerea a făcut foarte bine. Ei ar fi vrut să o facă mai demult,
dar Cornel, cu problemele lui, nu s-a înhămat la această treabă. E
bine că s-a hotărât în momentul ăsta. Eu știu că Borcea voia să se
elibereze de această responsabilitate„, a declarat Victor
Becali la Sport.ro.

Publicat: 24 10. 2009, 19:24
Actualizat: 24 10. 2009, 19:45