Dinu „Vamă” l-a găsit pe viitorul antrenor al Rapidului!** Vezi când va fi prezentat acesta

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că nu îl
deranjează ca derbiul cu Steaua să fie mai slab decât cel dintre
formația „roș-albastră” și Dinamo, încheiat cu scorul de 0-1, dacă
și întâlnirea de miercuri se va termina cu victoria oaspeților.

„Avem emoții, e normal, avem și la meciuri amicale. Nu e
decisiv nimic deocamdată așa cum se desfășoară momentan
campionatul. Se poate întâmpla orice, să bați Steaua și să pierzi
la Târgu Mureș. E un meci important și dacă obținem măcar un punct
în Ghencea ne menținem în lupta pentru Europa League. Nu știu dacă
s-a produs un șoc la echipă pentru că jocul nu a fost extraordinar
la Turnu Severin, poate am avut mai multă șansă decât de obicei.
Dacă se va termina cu victoria oaspeților prefer să fie și mai slab
decât Steaua-Dinamo, nu mă deranjează”
, a declarat Dinu
Gheorghe, care a participat, marți, la Adunarea Generală a LPF.

Oficialul giuleștean a precizat că va discuta, în cursul zilei
de marți, cu impresarul jucătorului Juliano Spadacio privitoare la
viitorul acestuia și a adăugat că fotbaliștii giuleșteni își vor
primi salariile pe luna martie:

„Vom plăti jucătorii, zilele următoare își vor primi
banii pe luna martie, e foarte greu, toată lumea o știe. Nu am mai
vorbit cu Spadacio. O să avem o discuție azi cu agentul lui care a
venit la București. Dacă vrea să devină jucător liber și vrea să
meargă la Steaua, să meargă la Steaua. Noi vom încerca să ne apărăm
drepturile în continuare, va fi probabil și un proces pentru că a
plecat de la echipă”.

Dinu Gheorghe a spus că știe numele viitorului antrenor al
echipei, dar refuză să-l facă public. „Stăm foarte bine la
căutarea noului antrenor, da, l-am găsit. Cine e noul antrenor? Va
fi prezentat pe 12 sau 13 iunie la reunirea echipei. Costă mult să
vă spun cine e. Cu Șumi am mai vorbit, nu e tocmai bine, pentru că
nu e ușor să te trezești dimineața și să nu mai ai nimic de făcut.
Toți trecem prin asta în viață, e puternic, trebuie să-și continue
meseria lui”
, a mai spus președintele echipei
giuleștene.

Referitor la programul Ligii I, Dinu Gheorghe consideră că este
unul foarte încărcat, iar oboseala își pune amprenta pe evoluția
jucătorilor. „La momentul ăsta, așa cum s-a jucat
campionatul, din trei în trei zile, oboseala își spune cuvântul și
probabil că echipa care va sta mai bine per ansamblu va câștiga. Nu
cred că există un jucător acum care să poată tranșa singur meciul.
Programul a fost infernal, competiția a avut de suferit. Pancu este
un jucător care își dorește foarte mult și dacă ar fi avut mereu
atitudinea asta ar fi avut de câștigat mult mai mult. Eu sunt
foarte mulțumit că l-am adus și e o reușită a noastră”,
a
mai declarat Gheorghe.

Partida Steaua-Rapid, din cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, se
va disputa miercuri, de la ora 20.30.

Mediafax

Publicat: 03 05. 2011, 16:04
Actualizat: 03 05. 2011, 16:06