Diogo Salomao pleacă de la Dinamo: „Azi face vizita medicală și semnează”. Cu cine s-a înțeles golgheterul lui Dinamo
Aflat în ultimele șase luni de contract cu Dinamo, Diogo Salomao și-a găsit echipă, iar în cursul zilei de sâmbătă va semna cu Al Hazem, formația din Arabia Saudită antrenată de Daniel Isăilă.
Portughezul nu mai e dorit în Ștefan cel Mare de Mircea Rednic, care și-a adus deja alți jucători pe postul de mijlocaș ofensiv, dar a găsit soluția pentru a prinde un contract bun în fotbalul din zona Golfului. După cum a anunțat chiar „Puriul” la conferința de presă de dinaintea meciului cu Poli Iași, Salomao e la un pas să bată palma cu saudiții: „Salomao e în discuții avansate, s-ar putea să plece astăzi la echipa lui Daniel Isăilă. L-a văzut, îl cunoaște, îl vrea acolo și rămâne ca astăzi să treacă vizita medicală și să semneze”, a declarat Mircea Rednic, sâmbătă dimineață.
Dorit și de ciprioții de la Omonia Nicosia, Salomao a negociat zilele trecute cu mai multe echipe, dar rețeta financiară pusă pe masă de clubul lui Daniel Isăilă, cel care a insistat pentru transfer, l-a convins, Dinamo urmând să se aleagă cu o sumă mică, de maximum 300.000 de euro.
În acest sezon, Salomao, cotat la un milion de euro, a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo, cu șase goluri și trei pase decisive.
Al Hazem e pe locul 13, primul retrogradabil în campionatul Arabiei Saudite, cu 16 puncte, două sub Al Batin, echipa de pe locul 12.