Discurs emoționant al lui Mangia după victoria uriașă cu FCSB: „Balaci a câștigat meciul”. Ce s-a întâmplat la pauză

Italianul Devis Mangia a spus că victoria obținută în fața FCSB-ului, după o pauză de 16 ani, a venit datorită lui Ilie Balaci. Craiova s-a impus cu 2-1, Koljic și Fedele reușind să întoarcă scorul după autogolul lui Kelic din minutul 8.

„El (n.r Ilie Balaci) a câștigat meciul! Azi el a câștigat meciul. În prima repriză nu am început slab, dar după gol a fost dificil. La pauză am vorbit cu băieții, le-am zis să fie calmi, am schimbat ceva și a fost mai bine. Cel mai important este că am înțeles că putem juca contra acestei echipe.

Problema noastră a fost că după primul gol exista un risc, pentru că Steaua (n.r FCSB) are jucători de mare viteză: Man, Coman, Gnohere. Am schimbat poziția între Mihăilă și Koljic după prima repriză. Colli a intrat cu personalitate, asta este foarte important pentru noi”, a spus Devis Mangia, după meciul cu FCSB, câștigat cu 2-1 de Craiova.

Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB a fost întreruptă în minutul 8, pentru ca suporterii prezenți pe „Oblemenco” să-i aducă un omagiu lui Ilie Balaci. „Minunea Blondă” s-a stins din viață în dimineața zilei de duminică, la vârsta de 62 de ani.

Cu doar câteva secunde înainte ca jocul să fie întrerupt pentru momentul de reculegere, Kelic și-a trimis mingea în poartă. Pigliacelli a respins în lateral șutul expediat de Florinel Coman, iar mingea a ricoșat în plasă din piciorul lui Kelic. Acest lucru nu a oprit momentul pregătit de suporteri, astfel că din tribune au fost aruncate sute de flori pe teren, chiar dacă FCSB tocmai deschisese scorul. Suporterii au afișat următorul banner la Peluza Nord: „Ilie Balaci, de la 8 la ∞ (n.r inifnit)”.

Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o rețetă contra unei alergii. Duminică dimineața, alergia avea să provoace infarctul, dar și să blocheze procedura de resurscitare a fostului mare fotbalist. Conform Ziarul de Craiova, când și-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanță Dolj a solicitat intervenția unui echipaj SMURD dotat cu un medic. Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinaț pacienților copii, dar, după o oră și jumătate, Balaci a fost declarat mort. Din primele informații, intubarea nu reușit deoarece căile aeriene erau prea inflamate ca urmare a alergiei cu care se confrunta fostul mare sportiv.

Motivul morții lui Ilie Balaci va fi dezvăluit zilele următoare, familia cerând deja autopsia corpului fostului fotbalist.

15 ani a durat cariera de jucător a lui Ilie Balaci. 12 din acești 15 ani au fost petrecuți la Universitatea Craiova, club pentru care a jucat în mai mult de 300 de meciuri oficiale și cu care a câștigat șapte trofee.

Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 și a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova. A câștigat trei titluri naționale și patru Cupe ale României și a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri: 1981 și 1982. În prima ligă are 347 de meciuri și 84 de goluri, la Universitatea Craiova, FC Olt Scornicești și Dinamo București.

La echipa națională, pentru care a debutat la 17 ani, 6 luni și 10 zile, Balaci a adunat 69 de selecții și 8 goluri. A fost căpitanul echipei naționale în preliminariile Campionatului European din 1984, însă nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări.

Ca antrenor, a câștigat Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis (Tunisia), Cupa Cupelor Țărilor Arabe, în 1993 și 1994 cu Olimpique Casablanca (Maroc), Cupa Campionnilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, și în 1998 cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită), Cupa Cupelor Țărilor Arabe în 2000 cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Supercupa Asiei, în 2000 cu Al Ain.

Publicat: 21 10. 2018, 23:51
Actualizat: 21 10. 2018, 23:52