Discursul lui Costel Enache după o nouă înfrângere a Astrei. Ce spune despre absența lui Alibec și despre lupta la titlu

Antrenorul celor de la Astra Giurgiu, Costel Enache (46 de ani), a vorbit la finalul partidei cu CFR Cluj despre jocul echipei sale dar și despre absența lui Denis Alibec, care nu a fost inclus în lot pentru această partidă. Giurgiuvenii au pierdut duelul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu), scor 1-0.”

„Cred că nu am făcut un joc rău, din punctul meu de vedere jucătorii au avut implicare și atitudine. Nu am ajuns în momentul de a finaliza acțiunile de atac, dar am avut șansele noastre. Știam că au jucători care șutează bine de la distanță. Am avut și noi oportunitățile noastre, mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Jocul a fost destul de echilibrat, ne-am ridicat la nivelul competiției din care facem parte. Jucătorii muncesc, suntem o echipă care are potențial și eu cred că putem să facem rezultate frumoase”, a spus Enache la Digi Sport.

Astra va juca din nou împotriva celor de la CFR Cluj în cadrul primului meci din semifinala Cupei României. Costel Enache a negat că Denis Alibec ar fi absentat ca o formă de protest pentru faptul că jucătorii nu și-au primit salariul: „Vrem să ajungem adversarul din fața noastră, rămâne Cupa României un obiectiv foarte important pentru noi toți și încercăm să fim mai eficienți. Denis vine după o accidentare care l-a ținut mult. Iubește prea mult fotbal, nu ar face sub nicio formă o abatere din a juca fotbal. E important să conștientizăm că orice gol marcat, orice fază spectaculoasă ne poate aduce simpatia unor oameni care iubesc fotbalul”, a declarat Enache.

La finalul meciului ar fi existat tensiuni între oficialii celor două grupări în drum spre vestiare, iar unul dintre protagoniștii conflictului ar fi fost decarul Astrei, Azdren Llullaku: „Știu că au fost tensiuni, dar dacă nu am fost de față nu vreau să vorbesc. Nu vreau să-mi spun punctul de vedere pentru că nu am asistat la conflict. Fiecare este responsabil pentru ceea ce declară. E greu de făcut o comparație (n.r. – între primele trei clasate din play-off), nu aș putea să spun decât că CFR-ul are un avans datorat punctelor pe care le are în față, dar fotbalul poate aduce și surprize”, a mai punctat Enache.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:

Publicat: 31 03. 2019, 00:00
Actualizat: 31 03. 2019, 00:01