Alexandru Mitriță a adus victoria pentru cei de la U Craiova în meciul cu Gaz Metan, scor 2-0, cu o „dublă” în repriza secundă. Astfel, acesta a ajuns la 13 reușite în Liga 1 Betano și l-a egalat pe atacantul CFR-ului, George Țucudean.
Mitriță a comentat gestul echipei după fiecare gol marcat. Aceștia s-au strâns lângă antrenorul Devis Mangia, celebrând reușitele împreună, semn că antrenorul italian are vestiarul de partea sa:
„Am arătat în această seară că suntem o echipă. I-am dedicat primul gol domnului Balaci, sunt bucuros că pot să marchez. (n.r. Pleșca, portarul lui Gaz Metan)Bătrânul a fost un om cheie pentru ei, a avut mingi pe care nu ma așteptam să le scoată vreodată. S-a văzut pe teren că am meritat această victorie. După acea rușine cu Dinamo, a văzut lumea că suntem o echipă unită.
Noi rămânem puternici. Mangia are susținerea noastră, ne-a pus fotbalul pe tavă. Sperăm ca anul viitor să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut anul trecut. Trebuie să scoatem cât mai multe puncte. O să avem mâine petrecere și după voi pleca”, a spus Mitriță la finalul partidei.
Astfel, U Craiova face 38 de puncte în Liga 1 Betano și termină anul 2018 pe locul trei, la două puncte de FCSB care va juca ultima partidă din acest an pe teren propriu, cu CFR Cluj. Gaz Metan termină anul în afara locurilor de play-off.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER