Discuția care a dus, într-un final, la plecarea lui Bratu de la Dinamo: „Am fost debusolat. Îmi reproșez că nu m-am gândit la binele clubului”. Mărturia sinceră a antrenorului

Florin Bratu (38 de ani) își reproșează și acum poziția pe care a avut-o în cazul potențialului transfer al lui Dan Nistor (30 de ani) la FCSB, discuție care avea să ducă, în cele din urmă, la plecarea sa de la Dinamo. Luni seară, Bratone a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul lui Dinamo.

Marile probleme de la Dinamo au plecat de la imposibilitatea de a-l recapacita pe Dan Nistor, iar totul a plecat din momentul în care căpitanul din Ștefan cel Mare a avut pe masă o ofertă foarte tentantă din punct de vedere financiar de la FCSB. A mers la Bratu, a vorbit cu el, dar antrenorul a rămas cu o impresie proastă când și-a dat seama că liderul său e gata să trădeze. S-a opus transferului, iar acum regretă: „Am avut o discuție. Eu, el și staff-ul meu. A spus că-și dorește să plece, că e o oportunitate mare pentru el să câștige acei bănuți. Am încercat să-l înțeleg, cu toate că am fost debusolat, pentru că era căpitanul lui Dinamo și cel mai important jucător al meu. Cred că atunci trebuia să se ia o decizie clară. M-am opus, e adevărat, și îmi reproșez pentru că am gândit cu sufletul. Nu m-am gândit la binele clubului, care putea încasa o sumă de bani și se putea face un schimb de jucători…Eu tot timpul am crezut în el, pentru că e un fotbalist cu calitate atunci când e liniștit. De asta m-am și supărat pe el și am fost frustrat, pentru că e un jucător care produce fotbal”, a spus Bratu, la Digi Sport.

Apoi, lucrurile au degenerat rapid, iar Nistor nu a mai putut fi, sub nicio formă, readus pe linia de plutire. Cel puțin așa continuă să susțină Florin Bratu: „A aflat toată lumea, în special suporterii. Ei au făcut foarte multe presiuni pentru ca el să nu plece, am înțeles, am vorbit cu Dan de multe ori și am crezut că lucrurile s-au liniștit. Dar lucrurile au trenat și s-a ajuns la această situație, pe care nu a vrut-o nimeni. Avea momente (n. red – Nistor) în care se antrena bine, dar avea și momente când nu se antrena bine. El mobiliza echipa, jocul se învârtea în jurul lui, dar, după acel episod, nu am mai obținut multe de la el. Apoi, s-a transmis și celorlalți jucători această stare de incertitudine”, a mai declarat tânărul antrenor.
 

Publicat: 24 09. 2018, 19:44
Actualizat: 24 09. 2018, 19:51