Disensiuni la Dinamo! Dorinel în locul lui Bonetti?
*În ultimul timp, Badea s-a declarat tot mai nemulțumit de modul de lucru al italianului
Numirea lui Dorinel ar avea loc la iarnă, când campionatul este întrerupt, iar suporterii ar putea trece mai repede peste șocul despărțirii de Bonetti
Munteanu nu este văzut deloc bine de fanii roș-albilor, după ce acesta, ca fost fotbalist al lui Dinamo, a ales să joace și să antreneze rivala Steaua
La Dinamo lipsesc multe. De la banii din conturile jucătorilor, la banii pe care clubul îi datoarează băncilor și terților, până la rezultate. Un nou scandal între acționari mai lipsea, iar acesta e din ce în ce mai acut. Surse din interiorul grupării alb-roșii susțin că Badea, Săvulescu și Negoiță nu mai vorbesc aceeași limbă de ceva vreme. Iar primul, șeful CA, vrea să acționeze, adică să impună o schimbare la nivelul băncii tehnice. Subiect care, deocamdată cel puțin, nu este pe placul celor doi colegi de-ai săi. Și nici pe placul suporterilor. Mai jos, amănunte picante dintr-un scenariu ce se derulează de ceva vreme la Dinamo.
De ce nu-l mai agreează pe Bonetti
Mai întâi, trebuie explicat motivul pentru care Nicolae Badea nu l-ar mai vrea ca antrenor pe Dario Bonetti. Apropiații șefului de la Computerland au dezvăluit pentru ProSport că acesta nu mai tolerează deloc atitudinea italianului în raport cu echipa. „I se pare că Bonetti e prea încăpățânat, că nu relaționează bine cu jucătorii și că acest lucru dăunează performanțelor echipei. Nu înțelege de ce italianul nu poate trece peste anumite lucruri legate de anumiți jucători, iar asta se vede în joc”, au punctat sursele. Mai mult, în opinia lui Badea, Bonetti nu folosește nici sistemul de joc optim pentru Dinamo, 4-1-4-1, considerat a fi unul nepotrivit pentru jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Badea trebuie să-și impună punctul de vedere
Subiectul „Bonetti” a fost atins de Nicolae Badea și în discuțiile cu ceilalți doi acționari, Dragoș Săvulescu și Ionuț Negoiță, însă nu a avut niciun fel de succes. Principalul oponent al șefului CA a fost Săvulescu, cel care a și insistat foarte mult pentru aducerea și, ulterior, păstrarea lui Dario Bonetti. Negoiță, spun sursele ProSport, încearcă să pară neutru, dar nici el nu ar fi dat semne că ar agrea debarcarea italianului, după ce a văzut cât e de apreciat acesta de suporteri. În acest moment, discuția e simplă: cei trei acționari au fiecare câte 33 la sută din acțiunile clubului, iar pentru aprobarea unei decizii precum cea a aducerii unui nou antrenor e nevoie de două voturi pro! Conform ziuanews.ro, Badea ar plănui o mărire a capitalului social, acțiune care i-ar lăsa descoperiți pe ceilalți doi, care nu prea dispun momentan de lichidități. „Așa, ar conduce el singur și ar putea lua orice decizie ar vrea, inclusiv schimbarea antrenorului”, spun oameni din club.
Bonetti simte ceva
Chiar dacă probabil nu știe chiar tot ce se întâmplă la nivelul acționarilor, Dario Bonetti are și el bănuielile lui. Italianul e de părere că de apariția anumitor articole de presă critice la adresa lui n-ar fi străină o partea a acționariatului. Mai mult, Dario a simțit că nici unii dintre fani nu mai sunt chiar de partea lui, mai ales că după înfrângerea cu CFR (0-1) o parte a lor i-a adresat cuvinte urâte. Deocamdată, el nu vrea să plece. Dar nu e exclus ca în viitorul apropiat să ia o decizie drastică.
Cât e de accesibil Dorinel
Dorinel Munteanu, antrenor la Dinamo. Acum câțiva ani – înainte de a juca la Steaua – ar fi fost probabil o știre bună pentru suporterii dinamoviști. O asemenea știre acum ar provoca cel puțin furie. Din două motive: primul e Dario Bonetti, pe care marea parte a suporterilor îl susține necondiționat, iar al doilea, e chiar Dorinel Munteanu – fost dinamovist, care prin 2005 a decis să joace pentru Steaua! Tot atunci, la un meci FC Național – Dinamo, fanii s-au răzbunat într-un stil care l-a șocat atunci pe Munteanu: l-au scuipat, l-au înjurat și l-au acuzat de trădare. Astfel încât sunt șanse mici să le cadă bine numirea lui Dorinel tocmai în locul lui Bonetti. În plus, mai e un aspect deloc de neglijat atunci când este vorba despre cel care a fost campion cu Oțelul (2011): nu e deloc un antrenor ieftin. La Galați a avut un salariu de circa 250.000 de euro pe sezon, unul care, în actualele condiții financiare de la Dinamo e de neconceput. Și totuși, dacă „afacerea” s-ar perfecta, ea nu ar putea fi oficializată decât în iarnă, atunci când șocul ar putea fi absorbit mai bine de către suporteri. Până atunci, rămâne de văzut cum vor juca acționarii, ce va decide Bonetti și dacă Munteanu va avea destul de mult curaj să preia o echipă dificilă din toate punctele de vedere, dar cu potențial, ca Dinamo.
6 echipe a antrenat până acum Dorinel Munteanu, toate din Liga I: CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, „U” Cluj, Steaua și Oțelul Galați
2 trofee a cucerit „Neamțul” din postura de antrenor: titlul în Liga I și Supercupa României, ambele cu Oțelul, în 2011
67 de partide a jucat Munteanu pentru Dinamo, în Liga I, în intervalul 1991-1993, perioadă în care a reușit să câștige și titlul de campion în 1991-1992
Mă bucur că echipele care vor să facă performanță se gândesc la mine. De când am plecat de la Galați, am văzut că tot sunt propus la formațiile care vor să-și schimbe antrenorul
Dorinel Munteanu, antrenor
9 echipe a antrenat până acum Bonetti: Sestrese, Dundee, Potenza, Sopron, Gallipoli, Juve Stabia, Dinamo, Valle del Giovenco, Zambia
2 trofee a câștigat italianul în cariera sa de antrenor, ambele cu Dinamo: o Cupă și o Supercupă a României în 2012