Dispare încă o echipă frumoasă a Ligii 1? Dezvăluirea președintelui: „Nu vom putea lua licența”

În mijlocul unui campionat excelent, în care a terminat sezonul regulat pe locul al treilea și și-a asigurat deja prezența în cupele europene pentru a doua oară în istorie, Pandurii e lovită din plin de probleme financiare, iar consecințele pot fi dintre cele mai rele pentru echipa antrenată de Edward Iordănescu.

Cu două săptămâni în urmă, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a făcut anunțul conform căruia Complexul Energetic Olteania nu va mai sponsoriza clubul de fotbal, motivul invocat fiind pierderile înregistrate anul trecut de producătorul de energie. Astfel, rămasă fără principala sursă de finanțare, Pandurii e în pericol să nu ia licența pentru sezonul viitor, chiar dacă în acest moment se bate la titlu. Cel puțin așa susține Narcis Răducan, președintele clubului din Târgu Jiu, care a vorbit despre situația dramatică a echipei.

„Așteptăm cu ardoare o poziție oficială din partea CEO, pentru că în trei săptămâni trebuie să prezentăm actele în vederea licențierii și, fără acordul de finanțare, echipa, anul viitor, nu participă în cupele europene, dar nici în în prima ligă! Săptămâna viitoare chiar doresc să convoc, ca președinte al Consiliului de Administrație, o întâlnire AGA, pentru că dacă în câteva zile nu reușim să punem la punct acest lucru, cu toată bunăvoința, nu vom putea lua licențierea și tot efortul băieților este în zadar”, a spus Narcis Răducan pentru Digi Sport.

Publicat: 03 03. 2016, 17:07
Actualizat: 03 03. 2016, 17:58