Dispare o fostă campioană a României?** Unirea se mută în Chiajna

Aflată pe penultimul loc în Liga I și părăsită până și de vedeta
Vasile Maftei, care a semnat cu CFR Cluj, vicecampioana se
îndreaptă cu pași repezi spre dispariție. Ialomițenii se vor muta
din retur la Chiajna, urmând ca în vară echipa aflată în apropierea
cartierului bucureștean Militari să absoarbă complet Unirea.

Dumitru Bucșaru (foto) vrea să renunțe complet la gâsca cu ouă de
aur, după ce a scos tot ce se mai putea de la ea. De aceea, în
aceste zile patronul grupării ialomițene a fost văzut la Chiajna,
unde se pare că negociază mutarea echipei din retur. Cum
regulamentul nu permite fuziunea în timpul campionatului, acest pas
va avea loc în vară, însă până atunci nimeni nu poate împiedica
Unirea să își mute locul de disputare a partidelor de acasă pe
cocheta arenă ilfoveană.

„Discutăm cu Unirea”

Oficialii Concordiei au tot interesul să dea undă verde pentru
această colaborare, în condițiile în care visează de ceva vreme la
participarea în Liga I. „Este adevărat, suntem în discuții cu
Unirea, dar nu se pune problema unei fuziuni în iarnă din cauza
regulamentului”, a spus un oficial al clubului din Chiajna. Cum în
acest moment Concordia este pe locul trei în seria I din Liga a
II-a, iar șansele de a lua fața Ceahlăului și Săgeții Năvodari par
reduse, există circumstanțe favorabile colaborării între părți. Mai
mult, Costel Orac, actualul tehnician al Chiajnei, este omul care a
promovat-o pe Unirea în primul eșalon, așa că el e favorit pentru a
antrena din nou echipa.

Unirea va primi întăriri și la nivel de lot de la Chiajna, cele mai
grele nume fiind experimentații Trică și Iencsi, primul fiind și
căpitanul Concordiei în turul Ligii a II-a.

Publicat: 11 12. 2010, 01:33
Actualizat: 11 12. 2010, 01:35