Disputa dintre Dan Adamescu și Marius Stan pune în pericol viitorul Oțelului. Adversarele gălățenilor au fost „sfătuite” să ceară victoria la masa verde
Oțelul Galați a pierdut jocul din deplasare, contra echipei FC Botoșani, scor 1-3, iar amenințarea retrogradării în Liga a II-a se ivește tot mai mult la formația de la malul Dunării. Formația antrenată de Ewald Lienen se află pe penultimul loc al Ligii I, cu 31 de puncte.
La finalul meciului de la Botoșani, directorul general al moldovenilor, Narcis Răducan, a tras un semnal de alarmă privind o întâmplare ciudată ce a avut loc înaintea meciului. Concret, conducătorii celor de la FC Botoșani au fost avertizați de faptul că doi jucători ai Oțelului, Cristi Sîrghi și Victor Astafei, nu au drept de joc deoarece aceștia depuseseră la LPF memorii pentru a deveni liberi de contract.
„Avem tot dreptul să-I folosim până nu se dă o decizie”
„Pentru a doua oară în actuala ediție de campionat, cineva, o persoană foarte bine intenționată, le-a trimis gazdelor contractele lui Sîrghi și Astafei, iar gazdele ne-au făcut contestație înainte de meci. Ambii fotbaliști au memorii depuse, e adevărat, dar atât timp cât nu este luată o decizie, avem tot dreptul să-i folosim”, a fost declarația făcută de Răducan la final și întârită de președintele CA al botoșănenilor, Cornel Șfaițer: „Am primit o informație înaintea partidei cu Oțelul și am contestat folosirea a doi jucători. Nu pot să vă spun de unde am aflat de situația celor doi. Dar, acum că am câștigat, nu vom mai susține contestația făcută.”
„Atât timp cât pot să nu fac rău cuiva, n-o fac”
ProSport a aflat că celălalt meci la care oficialul gălățenilor a făcut referire a fost cel de pe teren propriu, cu Săgeata Năvodari, pierdut cu 1-0, când oaspeților le-a ajuns aceeași informație. Cum, însă, Săgeata a câștigat, oficialii constănțenilor n-au mai apelat la contestație. „Atât timp cât pot să nu fac rău cuiva, n-o fac. Nu vreau să spun mai multe. Știu cei de la Oțelul mai bine despre ce e vorba”, a comentat președintele Aurelian Băbuțan. Surse apropiate celor trei părți implicate până acum susțin că în spatele acestui gest s-ar afla oameni din sfera de influență a lui Marius Stan. Este știut faptul că fostul director general al moldovenilor și actualmente primar al Galațiului duce un război de aproape doi ani cu patronul Oțelului, Dan Adamescu. În plus, aceleași surse susțin că și la următorul meci, cel de pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara, gălățenii vor fi contestați prin aceeași metodă.
Intrare liberă cu Poli
Conducerea clubului de la malul Dunării speră ca la meciul de joi, cu ACS Poli Timișoara, pe stadionul din Galați să fie prezenți cât mai mulți spectatori. Astfel, pentru jocul cu bănățenii, șefii moldovenilor au dispus ca intrarea să fie liberă. Mai mult, se dorește ca și la partida din etapa cu numărul 32, de la Vaslui, să se deplaseze alături de echipă și suporterii din Galați, iar în acest sens, se va pune la dispoziția fanilor un autocar care să-i transporte la Vaslui.