Distruge Reghecampf și cel mai tare transfer făcut de Gigi Becali în această iarnă? „Eu nu-mi permit să-i dau sfaturi…” De ce există motive de îngrijorare

Marius Șumudică este convins că Denis Alibec nu va repeta în tricoul FCSB evoluțiile pe care le-a avut la Astra, deoarece Reghecampf nu-l joacă atacant. Alibec a fost transferat de FCSB în această iarnă contra a aproximativ două milioane de euro.

Reghecampf a dus lipsă de atacanți în prima parte a campionatului, dar a primit două vârfuri veritabile în această iarnă: Gnohere și Alibec. Din dorința de a-i juca pe amândoi în același timp, Reghecampf a decis să-l retragă pe Alibec în spatele lui Gnohere. Este o poziție pe care a mai jucat la începutul carierei, dar pe care dă semne că nu se simte confortabil acum. Șumudică este și el convins că locul lui Alibec nu este în spatele vârfului și evoluțiile atacantului de 26 de ani vor avea astfel de suferit:

„Este un câștig pentru Steaua, dar depinde cum o să fie pus în valoare alături de Gnohere. Am citit că sunt la stadiul de căutări. Nu îmi permit să îi spun lui Laurențiu Reghecampf cum să îl folosească pe Alibec. Ei știu mai bine ce și cum. Dacă ei îl văd pe Alibec număr 10, e problema dânșilor. Eu am spus și că Enache nu poate să joace fundaș dreapta și am avut dreptate. Enache nu poate niciodată să joace fundaș dreapta. De fapt poate juca 1%, conform indexului”, a declarat Marius Șumudică la Sport.ro.

Situația din prima parte a campionatului alimentează temerile lui Marius Șumudică. Reghecampf și-a reprofilat jucătorii în dese rânduri, iar jocul a suferit grav din această cauză. Experimentele făcute de antrenorul FCSB-ului au anulat calitățile etalate până atunci de jucătorii ale căror poziții au fost schimbate. Cele mai nereușite mutări au fost cu Adi Popa vârf, Enache – fundaș dreapta și Boldrin – mijlocaș ofensiv.

Câteva dintre experimentele făcute de Reghecampf în prima parte a campionatului:

  • Gabi Enache (mijlocaș dreapta) – a fost jucat fundaș dreapta – evoluții dezastruoase
  • Gabi Tamaș (fundaș central) – a fost jucat și fundaș dreapta – evoluții bune
  • Moke (mijlocaș la închidere) – a fost folosit fundaș central – satisfăcător
  • Fernando Boldrin (mijlocaș central) – mijlocaș ofensiv – evoluții tot mai slabe
  • William De Amorim (mijlocaș stânga) – atacant – dezamăgitor
  • Adi Popa (mijlocaș dreapta) – atacant – dezastruos
  • Ovidiu Popescu (mijlocaș la închidere) – fundaș dreapta – evoluții acceptabile
  • Adnan Aganovic (mijlocaș central) – fundaș dreapta, mijlocaș ofensiv, mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga – dezamăgitor
Publicat: 29 01. 2017, 21:36
Actualizat: 29 01. 2017, 21:47