Djakpa a primit patru etape de suspendare

Fundașul celor de la Pandurii, Constant Djakpa, și-a primit azi pedeapsa din partea comisiei de disciplină pentru faultul asupra lui Buhăescu la meciul cu FC Vaslui din ultima etapă.
Jucătorul pandurilor l-a călcat pe adversarul căzut la pământ după ce îl faultase, fiind eliminat. Djakpa a fost sancționat  azi Comisia de Disciplină cu o amendă și suspendare timp de patru etape.

Directorul de imagine al clubului gorjean, Bogdan Tudor, prezent la ședința comisiei, a precizat că Djakpa a primit o suspendare de patru etape pentru că este recidivist: „A avut o intrare imprudentă la Buhăescu și era normal să fie suspendat mai multe etape, iar faptul că e recidivist pentru că la meciul cu Oțelul, ultimul din 2007, el a avut  o comportare asemănătoare, a dus la o pedeapsă mai drastică.”

La meciul cu Oțelul Galați din etapa a 19-a, Djakpa a faultat la fel de dur un adversar, dar atunci suspendarea dictată de comisie s-a redus de la trei la două etape după ce conducerea clubului a depus un memoriu pentru că jucătorul se afla la prima abatere. Pe lângă sancțiunea dictată de comisie, Djakpa ar putea fi amendat și de club, antrenorul Eugen Neagoe precizând că se gândește să propună conducerii amendarea ivorianului pentru gestul său.

Publicat: 30 04. 2008, 18:46