„Dnepr trebuie să plătească pentru Mazilu, nu noi!”
Sportul Studențesc a câștigat, ieri, litigiul în privința mutării atacantului Ionuț Mazilu din Giulești la Dnepr, iar CSJ a emis un comunicat prin care solicită clubului Rapid să plătească suma aferentă acordului de transfer al atacantului, aproximativ 340 de mii de euro.
Sichitiu a comentat decizia CSJ și spune că suma este fără îndoială una mult prea mare; de asemenea, oficialul giuleștean `aruncă pisica` în curtea clubului ucrainean: conform regulametelor FIFA, clubul care face plata este responsabil cu plata.
"Clauza de solidaritate de care se vorbește este stabilită prin contracte și prin comisiile federației. Acum există o mică inadvertență între ce au hotărât cele două comisii. Voi discuta cu domnul Toma și sunt convins că nu vom ajunge la alte litigii. Suma de 400.000 de euro este exagerată. Trimiterea acelei sume este responsabilitatea clubului care face plata. În Regulamentul FIFA este scris așa ceva.", a spus Grigore Sichitiu la Sport.ro
Vasile Șiman nu a vrut să comenteze în niciun fel decizia CSJ și spune că Sportul nu a amenințat niciodată cu tribunalul clubul de sub Grant, indiferent de situație: "Clubul Sportul Studențesc nu a acționat niciodată în judecată clubul Rapid, indiferent de litigiile dintre noi. Aceasta este o problemă între Sportul și Rapid, nu face obiectul unui scandal public."