„Doamne, mai dă unul! Așa ceva n-a existat și nu va mai exista…” FABULOS. Cum a trăit Becali MIRACOLUL de la Barcelona – PSG: „Parcă miroseam…”
Barcelona a stabilit un nou record în Liga Campionilor, după ce a învins PSG cu 6-1, ultimele trei goluri fiind înscrise în minutele 88, 90+1 și 90+5, și a obținut calificarea în sferturile competiției, deși pierduse partida tur cu 4-0.
Meciul incredibil l-a fermecat inclusiv pe Gigi Becali, care a recunoscut că a privit înmărmurit la desfășurarea de forțe de pe Camp Nou și chiar s-a rugat pentru ca Barcelona să reușească minunea. Patronul FCSB e convins că performanța Barcelonei este inegalabilă.
„Un asemenea meci n-a existat de când e fotbalul și nu va mai exista niciodată! Așa ceva! Spunea cineva, un specialist din fotbal… Fenomenenle se întâmplă la echipele cu fotbaliști fenomenali! Așa ceva… Parcă simțeam golul și eu. Parcă miroseam… Am început eu să zic Doamne, mai dă unul! Eu țineam, îți dai seama… Nu neapărat că țineam cu Barcelona, dar voiam să se întâmple miracolul ăsta.
Uite lumea, sute de mii de oameni! Lăsați mă Steaua, să vină lumea la stadion. Terminați cu răutățițe. Vreți să fiți Talpani? Mergeti la Talpan și stați cu el. Nu veniți cu mine„, a declarat Becali la Sport.ro.