Meciul contra CFR-ului a lăsat urme adânci în rândul oficialilor de la malul mării.
Patronul clubului Farul Constanța, Gheorghe Bosânceanu, continuă să atace arbitrajul de acum două etape și spune că greșelile brigăzii conduse de Marius Avram nu pot fi justificate decât de banii primiți de la Cluj.
"Ce să mai spui despre arbitraje, atunci când, la meciul Farul – CFR Cluj (n.r. – etapa a XXV-a a Ligii I), la o săptămână după ce șeful arbitrilor fusese reținut, Marius Avram a comis atât de multe erori împotriva noastră? Acele greșeli împotriva Farului nu pot fi justificate decât de bani primiți de la Cluj. E clar că au fost bani mulți în spate. Sunt de acord ca arbitrii să câștige bani mulți, dar pe muncă, nu pe spatele meu! Tatăl arbitrului Marius Avram, Vasile, visează și acum, cu buzunarele în vânt, să preia șefia Comisiei Centrale a Arbitrilor. Ei sunt oameni care consideră că apa trece, iar pietrele rămân. Dacă Avram va fi numit președinte al CCA, cu siguranță voi pleca din fotbal. Mircea Sandu trebuie să se hotărască dacă vrea să fie de partea noastră, a celor care nu au «umblat» la arbitri! Altfel de ce să rămân în fotbal, de ce să-mi stric imaginea pe care mi-am făcut-o prin muncă? Ori aplicăm regulamentul și descurajăm astfel de practici, ori îl încurajăm în continuare", a declarat Bosânceanu.
Oficialul Farului a adăugat că, din punctul său de vedere, FC Argeș este "o echipă deja retrogradată".
"Articolul 60 din regulament nu dă altă decizie în astfel de cazuri decât retrogradarea. Clubul al cărui oficial are măcar intenția de a da bani arbitrilor trebuie retrogradat. Nu ne putem gândi că oamenii din vârful federației nu știu ce bani circulă și pe care trasee"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER