„Doar Keșeru e în fața mea”. Atacantul Brașovului, Constantinescu, își cere locul în atacul naționalei

Schimbarea selecționerului aduce și câteva nume noi în lotul echipei naționale. Imediat după instalarea sa, Anghel Iordănescu a surprins prin convocările lui Pușcaș și Bicfalvi pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Danemarca, iar acum tot mai mulți fotbaliști speră să fie chemați la prima reprezentativă.

Printre acești jucători se află și Marian Constantinescu, atacantul celor de la FC Brașov. Vârful „stegarilor” a impresionat etapa trecută când a marcat cele două goluri prin care echipa lui s-a impus pe terenul CFR-ului. În vârstă de 33 de ani, Constantinescu nu a renunțat la gândul de a îmbrăca tricoul naționalei și spune că poate reprezenta o soluție pentru compartimentul ofensiv al echipei.

„Naționala? De ce nu?  Întotdeauna eu vreau mai mult de la mine. Sunt un tip exigent pentru că știu că viața de fotbalist este scurtă. Sincer, eu chiar cred că pot fi o soluție în acest moment pentru echipa națională. Nu știu, pentru un meci, două, dar acum simt că pot da totul pe teren și că sunt pregătit. Sunt și probleme cu atacanții, Marica și Rusescu sunt accidentați, iar din campionatul intern doar Keșeru este în fața mea, pentru că ceilalți doi jucători, Tamuz de la Petrolul și Tade de la CFR Cluj, sunt străini. La echipa națională trebuie chemați jucătorii în formă, indiferent de vârstă. Sânmărtean are 34 de ani și joacă acum cel mai bun fotbal, atât la Steaua, cât și la echipa națională. Pentru mine echipa națională ar fi un vis împlinit”, a declarat Constantinescu pentru Monitorul Expres.

8 goluri a marcat Constantinescu pentru FC Brașov în acest sezon

9 echipe și-a trecut în CV Constantinescu: FC Brașov, Juventus București, Politehnica Timișoara, CFR Timișoara, Gloria Bistrița, Jiul Petroșani, Inter Curtea de Argeș, CS Otopeni, Ceahlăul Piatra-Neamț

Publicat: 05 11. 2014, 19:22
Actualizat: 05 11. 2014, 19:28