‘Doar o minte bolnavă se poate gândi la o fuziune Steaua-Unirea’

Anghel Iordănescu nici nu vrea să audă de o fuziune între Steaua și Unirea Urziceni. "Generalul" crede că mai "roș-albaștrii" stau un sezon fără să meargă în cupele europene, decât să facă asemenea coprmomisuri.

"O fuziune între Steaua și Unirea este imposibilă, doar o minte bolnavă poate accepta așa ceva. Steaua să stea mai bine un an afară din Europa decât să se preteze la asta. Nici nu cred în aceste lucruri, regulamentele în vigoare nu permit asemenea invenții, dar în fotbalul românesc se poate ajunge la orice, să nu vă mire nimic", a spus Iordănescu la Sport.ro

Tehnicianul Unirii, Dan Petrescu, are obiceiul să își cheme jucătorii în cantonament imediat după meci. Generalul a explicat de ce această metodă este extrem de benefică pentru fotbaliști:

"E o măsură care s-a mai practicat, se practică și acum în Europa, nu e ceva nou. Vreau să îl felicit pe Dan pentru că nu știu câte echipe aplică această metodă. Ai siguranța că jucătorii se refac fizic, au parte de un tratament profesionist"

Publicat: 25 05. 2009, 19:59
Actualizat: 25 05. 2009, 20:46