Doar opt români

Febra „importării” de jucători începe să afecteze tot mai mult echipele din primul eșalon. CFR și Universitatea Craiova au întărit această afirmație. Aseară, din cei 22 de jucători titularizați, doar opt au fost români! Liderul și-a păstrat renumele de selecționată a stranierilor și l-a trimis pe teren doar pe Trică drept reprezentant al „coloniei“ române. În rest, portughezi, canadieni, suedezi, argentinieni sau brazilieni au prins tricouri de titulari în trupa lui Andone.

Selecționerul Victor Pițurcă ar găsi cu greu jucători pentru națională și în tabăra craiovenilor. La formația pregătită de italianul Nicolo Napoli, australienii sunt la putere, patru dintre ei fiind titulari în Gruia.

Revenirea “Căpcăunului”

Fabbiani, omul cu golul de la CFR, a avut o iarnă „secetoasă“, terminând fără nicio reușită cantonamentele din Turcia și Cipru, când a ratat și două penalty-uri. Fără inspirație a început jucătorul și meciul cu Universitatea Craiova, când a intrat greu în combinații cu coechipierii. După ce în primele minute părea că cere în zadar sprijinul publicului, Fabbiani și-a regăsit pofta de gol în minutul 30, dovedind că partidele amicale n-au fost edificatoare pentru el.

Publicat: 24 02. 2008, 00:00
Actualizat: 24 02. 2008, 14:36