Doar un punct în trei meciuri la Tg Jiu și Grigoraș se bucură că vine finalul sezonului: „Semne bune sunt, dar prea puține pentru o echipă ca Pandurii”

Pandurii rămân fără victorie acasă în 2014 și după meciul cu Viitorul (1-1). La rândul lui, antrenorul Petre Grigoraș a reușit să scoată doar un punct în cele trei meciuri de la revenirea la Târgu Jiu. Antrenorul gorjenilor a declarat imediat după meci că echipa începe să arate semne bune, dar că acestea sunt prea puține pentru vicecampioana României.

„Un joc bun este când joci 90 de minute și câștigi. A fost un meci bun, am jucat bine, dar ne-au pus probleme, au fost agresivi, au avut dorință. Am primit gol dintr-o fază foarte ușoară, dintr-un aut. Știam că este o situație foarte dificilă, știu că va fi foarte greu până în vară. Semne bune sunt, dar prea puține pentru o echipă ca Pandurii. Din vară putem deveni o echipă solidă, o echipă bună a campionatului, care să se bată de la egal la egal cu oricine. Ă‚știa suntem deocamdată. Sunt 3-4 jucători care își vor încheia în vară contractul cu Pandurii, vom vedea”, a declarat Grigoraș la Digi Sport.

„Punctul ăsta nu ajută pe nimeni, dar îmi doresc ca Viitorul să se salveze”

„Viitorul este o echipă frumoasă, îl cunosc și pe Gică Hagi, îmi este și prieten, este o echipă tânără, care joacă bine, mi-aș dori să se salveze de la retrogradare. Dar îmi doream să câștigăm în seara asta. Nu știu cum îi ajută punctul ăsta, nici pe noi nu prea ne ajută”, a mai declarat antrenorul Pandurilor.

Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susținut joi, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XXXI-a a Ligii I.

Pentru Pandurii a marcat Alex Dos Santos ’77, iar pentru FC Viitorul a înscris Florin Tănase ’82.

Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Pleașcă (Ungurușan ’76), Erico, Mamele, Momcilovici – Anton (Dos Santos ’68), Nistor, Breeveld – Shamsin (Elton ’68), Matulevicius, Nicoară. Antrenor: Petre Grigoraș

FC Viitorul: Balauru – Moga, Mitrea, Larie, Toșca – Băluță (Daminuță ’73), Lazăr (Dică ’80), Țîru, Marin (Tănase ’80), Benzar – Axente. Antrenor: Bogdan Vintilă

Cartonașe galbene: Nicoară ’27, Breeveld ’53 / Moga ’38, Larie ’40

Arbitri: Adrian Comănescu (centru) – Radu Ghinguleac, Marius Nicoară (asistenți) – Iulian Călin, Sorin Antonie (asistenți suplimentari) – Mihai Marica (rezervă)

Observatori: Nicolae Grigorescu, Dan Potocianu.

Publicat: 08 05. 2014, 21:18
Actualizat: 08 05. 2014, 21:19