Doctorul Stelei rupe tăcerea!** „Am informat superiorii că Pleșan și Ovidiu Petre aveau probleme când au venit de la Timișoara!”

ProSport i-a solicitat un interviu medicului echipei
roș-albastre, Radu Paligora, special pentru a lămuri controversele
legate de accidentările unor jucători de la Steaua.

Domnule doctor, l-ați lăsat pe Onicaș să joace la Bistrița, deși
avea dureri…

Este o informație falsă, pentru că Onicaș nu era accidentat înainte
de acest meci. El s-a lovit în timpul partidei, chiar înainte de a
fi eliminat. Culmea, a doua zi a efectuat antrenament în sală și
alergări ușoare și nu a simțit nimic. De-abia când a alergat la
intensitate mai mare a spus: „Ah, am dureri!”.

OK. Cum a fost cu Rada? Stoichiță a aflat în ziua meciului că nu îl
poate folosi cu Alba Iulia.

Corect, dar știa cu o zi înainte că fundașul are probleme, după ce
a părăsit antrenamentul accidentat. I-am zis domnului Stoichiță că
în cele 24 de ore rămase până la meci voi încerca să-l „repar”. Am
făcut tot posibilul, numai că, în dimineața jocului, Rada s-a
trezit cu dureri și mai mari la picior, astfel că m-am dus să-l
informez pe antrenor că nu îi recomand să-l folosească la acel
meci, ca să nu se agraveze accidentarea.

În trecut ați mai fost acuzat că ați pus diagnostice
greșite, vezi cazurile Cristocea și Neșu din 2006…

Mai bine îl întrebați pe Neșu, să vă spună el cine s-a ocupat de
accidentarea sa în acea perioadă. Cu siguranță nu am fost eu, deși
eram medicul echipei și la vremea respectivă. În privința lui
Cristocea, îmi aduc aminte că l-am dus la spital să facă o
rezonanță magnetică și, în lipsa doctorului obișnuit cu care
colaboram, Codorean, testul a fost efectuat de un alt medic, care,
în loc de ruptură musculară, ne-a zis că jucătorul are întindere,
iar noi am făcut recuperarea după acest diagnostic.

„Cu
Bicfalvi a fost o lipsă de comunicare între mine și
Bergodi”

Chiar nu vă reproșați nimic?
Poate problema cu Bicfalvi. A fost vorba de o lipsă de comunicare
între mine și Bergodi cauzată de timpul scurt dintre cele două
meciuri. Eric își revenise mai devreme decât estimasem, iar pentru
obținerea vizei medicale fusese programat după meciul cu
Dinamo.

O întrebare am pentru dumneavoastră de foarte multă vreme:
nu se cunoșteau problemele medicale ale jucătorilor transferați de
la Timișoara?

O să vă surprind. Le știam, aveam chiar fișele lor. Singurul care
nu avea probleme medicale la vremea respectivă era Emeghara. În
termeni pe care să-i înțeleagă lumea, avea doar o mică „pastilă”
osoasă la nivelul rotulei, care atârna de tendon. S-a operat și era
OK. În rest, știam că Pleșan și Ovidiu Petre aveau probleme
medicale, am comunicat acest lucru superiorilor mei, dar ce s-a
întâmplat mai departe nu a depins de mine.

Dacă ar fi depins numai de dumneavoastră, i-ați fi
transferat pe cei trei cu situația medicală pe care o
aveau?

Nu răspund la această întrebare.

„Eme nu
trebuia operat la ambii genunchi deodată”

Unde s-a greșit cu Emeghara?
În momentul în care a fost operat în același timp la ambii
genunchi. S-a constatat după operație că atunci când Emeghara făcea
recuperarea pentru un picior, presiunea apăsa asupra celuilalt
genunchi operat. Și a fost operat din nou. Vedeți, a greșit
doctorul Marcacci, care, după părerea mea, e în Top 10 într-un
clasament al medicilor din Europa. Se poate întâmpla. Ai 100 de
operații bune și apare una greșită, care îți este reproșată cu
prima ocazie. E un risc asumat de medici.

Publicat: 18 11. 2009, 09:59
Actualizat: 18 11. 2009, 10:05