Team-managerul Stelei l-a scăpat pe Cristi Tănase de un cartonaș galben, care l-ar fi ținut pe mijlocaș pe bară în meciul de etapa viitoare, împotriva campioanei
*Marius Ianuli l-a „somat” pe Tănase să nu simuleze la faza schimbării pentru a nu risca primirea unui „galben”
*”Dodel” a jucat tot în banda stângă a liniei de mijloc, cu toate că a dat randament mai mult în centru
Momente comice pe banca tehnică a Stelei, în timpul meciului de duminică seară, cu Petrolul. În minutul 69 al partiei, la puțin timp după ce Steaua reușise să înscrie golul de 2-1 prin Latovlevici, Cristi Tănase a fost protagonistul unei faze care a stârnit amuzamentul spectatorilor prezenți la tribuna I a stadionului „Ilie Oană”. Laurențiu Reghecampf a decis să-l schimbe pe cel poreclit Dodel și l-a chemat de la încălzire pe Adi Popa pentru a-i lua locul. Jocul a fost oprit chiar de decarul Stelei, cel care a rămas întins pe gazon după un contact, prilej perfect pentru efectuarea modificării. Cu toate acestea, Cristi Tănase a dat semne că are probleme medicale pentru a mai câștiga câteva momente de respiro pentru colegii săi. Ceea ce a neglijat mijlocașul Stelei a fost faptul că în statistica LPF figurează deja cu trei cartonașe galbene primite în nouă etape, iar un avertisment pentru simulare l-ar fi ținut pe tușă în meciul următor, derby-ul cu CFR Cluj.
La vederea situației, Marius „Mache” Ianuli, cel care se ocupă cu contorizarea cartonașelor primite de fotbaliștii Stelei, a țâșnit de pe banca tehnică și s-a dus până la marginea terenului. Oficialul i-a făcut semne disperate lui Dodel să se ridice și să iasă, în joc intrând și medicul Radu Paligora, cel care și-a dat imediat seama că problemele fotbalistului nu sunt serioase. Până la urmă, Tănase a înțeles situația delicată în care se afla și s-a repezit spre margine înainte ca Marius Avram să apuce să-i arate avertismentul pentru trageri de timp.
Nu vrea în centru, deși acolo dă randament
Victoria cu Petrolul i s-a datorat în mare măsură și lui Cristi Tănase. Titularizat duminică seară în banda stângă a liniei de mijloc, decarul a dat din postura de mijlocaș central pasa care a dus la golul egalizator marcat de Nikolic. Acesta din urmă a fost postul pe care Reghecampf ar fi vrut să-l trimită pe teren încă din primul minut pe Dodel, însă a renunțat la dorința fotbalistului. La meciul de Cupă, cu FCM Tg. Mureș, atunci când a stat în lojă alături de Gigi Becali și Alex Chipciu, Tănase a fost chestionat de patron cu privire la postul pe care îi convine să joace. Pentru că și-a manifestat dorința să rămână mijlocaș de bandă, patronul și antrenorul au renunțat la ideea unui trident ofensiv care să-i mai cuprindă pe Chipciu și Adi Popa.
CARTONAȘE GALBENE CRISTI TĂ‚NASE Et. a 2-a Astra Ploiești min. 67 Et. a 4-a Gaz Metan min. 55 Et. a 6-a FC Vaslui min. 69
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER