Doi dintre titularii lui Dinamo au intrat în ultimele șase luni de contract. Unul vrea să rămână, altul pleacă pentru doar 100.000 de euro
După ce Mircea Rednic a declanșat în această iarnă o adevărată curățenie la Dinamo, renunțând la mai mulți fotbaliști pe care nu i-a considerat utili pentru partea a doua a campionatului, a venit rândul altor doi fotbaliști din Ștefan cel Mare, Collins Fai și Cosmin Matei, să ia decizii privind viitorul lor la clubul patronat de Ionuț Negoiță.
Fai, care în acest sezon a reușit să se impună în echipa antrenată de Mircea Rednic, a decis să-și prelungească înțelegerea cu Dinamo, după o primă parte a sezonului excelentă, în care a oferit patru pase de gol în 26 de meciuri: „Trebuie să clarificăm viitorul meu la Dinamo. Mi-ar plăcea să rămân, e un loc frumos, m-am obișnuit aici. Dinamo e ca o familie pentru mine. Mircea Rednic este un antrenor experimentat, nu mi se datorează numai mie evoluțiile bune din acest sezon, ci și lui, și coechipierilor. Avem un grup foarte determinat și competitiv. Rednic m-a ajutat să cresc alături de echipă”, a declarat fundașul camerunez de 23 de ani pentru Digi Sport.
Dacă Fai e decis să rămână la Dinamo, Cosmin Matei, și el intrat în ultimele șase luni de contract, are șanse mici să continue în Ștefan cel Mare.
Mijlocașul ofensiv care în acest sezon a jucat în 23 de meciuri nu a semnat încă prelungirea contractului care expriră în vară, iar conducerea l-a anunțat deja că poate pleca în schimbul a doar 100.000 de euro.