Doi foști jucători importanți ai Petrolului completează stafful lui Lucescu jr. Nae Constantin și Florin Pârvu sunt din nou „lupi”
După plecarea lui Laurențiu Roșu, Petrolul s-a repliat și a completat stafful condus de Răzvan Lucescu cu doi noi antrenori secunzi: Nicolae Constantin (40 de ani) și Florin Pârvu (39 de ani). Ambii sunt foști jucători ai prahovenilor.
Nicolae Constantin a mai colaborat cu Răzvan Lucescu și în perioda în care era fotbalist în activitate, la Rapid și FC Brașov. „Mă întorc acasă și trăiesc un sentiment special. Mă bucură faptul că actuala conducere a avut încredere în mine, în noi, la fel și Răzvan Lucescu, sub comanda căruia am avoluat și ca fotbalist. Ne dorim cu toții să avem rezultate mai bune decât în anii trecuți și suntem nerăbdători să ne apucăm de muncă. Avem toate condițiile pentru a face performanță, iar alături de fanii noștri sunt sigur că vom avea multe momente de bucurie”, a declarat Constantin pentru site-ul oficial al clubului.
Florin Pârvu s-a declarat încântat de oportunitatea de a lucra la clubul la care s-a format: „Mi s-a îndeplinit un vis, acela de a mă întoarce la Petrolul. Țin să mulțumesc conducerii, dar și lui Răzvan Lucescu, care a acceptat să fac parte din stafful său și sper să pun și eu umărul la performanțele echipei. De asemenea, sunt foarte bucuros că voi avea ocazia să fiu și mai aproape de cel mai frumos public din țară, suporterii noștri sunt incredibili și merită să le facem cât mai multe bucurii. Ne dorim din suflet ca în sezonul viitor să ne îndeplinim toate obiectivele, iar la final să avem motive de satisfacție și sărbătoare”, a declarat Pârvu pentru același site.
Nicolae Constantin a evoluat la Petrolul între 1996-1999 și în 2004, în timp ce Florin Pârvu a avut trei perioade în galben-albastru: 1995-1996, 1998-2001 și 2007-2008
foto: www.fcpetrolul.ro