Doi fotbaliști de bază de la Craiova, pe lista neagră a lui Bergodi | EXCLUSIV

Doi fotbaliști de bază de la Craiova, pe lista neagră a lui Bergodi | EXCLUSIV
Mirko Pigliacelli,Bogdan Vatajelu si Alexandru Mateiu suparati dupa meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 15 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:

După ce s-a despărţit de Florin Gardoş, căruia i-a expirat contractul, Universitatea Craiova este pregătită să-şi mai „cureţe” lotul de doi jucători cu ştate vechi în Bănie, Bogdan Vătăjelu (27 de ani) şi Alexandru Mateiu (30 de ani).

Cei doi au avut evoluţii modeste, care au culminat cu prestaţia din meciul decisiv pentru titlu, cu CFR Cluj, când au fost mult sub nivelul aşteptat. În loc să tragă echipa după ei, aşa cum au făcut Deac şi Camora, spre exemplu, la CFR Cluj, Mateiu şi Vătăjelu au fost depăşiţi clar de importanţa partidei, comportându-se ca nişte debutanţi.

În plus, cei doi jucători, care au fost aduşi la Craiova acum 6 ani, sunt printre cei mai bine plătiţi jucători din lot, încasând peste 10.000 de euro lunar. În condiţiile în care, de exemplu, un jucător deja important al echipei, Valentin Mihăilă, câştigă mai puţin de 5.000 de euro pe lună.

Vătăjelu s-a întors „vătămat” din Cehia

Bogdan Vătăjelu mai are încă 3 ani de contract cu Universitatea Craiova, dar prestaţiile sale de la revenirea în Bănie au fost mult sub aşteptări. În condiţiile în care pe postul de fundaş stânga suveran a fost căpitanul echipei, Nicuşor Bancu, Vătăjelu a fost reprofilat extremă stânga, pe vremea lui Cornel Papură, dar şi fundaş dreapta, de Cristiano Bergodi, fiind folosit ca back-up la Vlădoiu, după plecarea lui Ivan Martic şi accidentarea lui Alexandru Măţel.

În „finala campionatului”, cu CFR Cluj, Bogdan Vătăjelu a fost folosit pe postul său de bază, cel de fundaş stânga, însă a dezamăgit din nou. După experienţa în Cehia, la Sparta Praga şi Jablonec, jucătorul de 27 de ani nu s-a mai apropiat de prestaţiile care l-au adus acum câţiva ani în anturajul echipei naţionale.

Evoluţia modestă a lui Vătăjelu a fost acuzată, indirect, şi de Sorin Cârţu şi Gică Craioveanu, la finalul partidei cu CFR Cluj. „S-a simțit lipsa lui Bancu, e jucător important în echipa noastră, ar fi fost și un alt impuls. Când îți lipsește căpitanul, poți să ai și momente de ezitare.. Campionatul viitor încercăm să ne luăm toate măsurile să fim mai constanți și să câștigăm campionatul”, a spus „Sorinaccio”. În ton cu el a fost şi „Grande” Craioveanu: „Nouă ne-au lipsit mult și Bancu, Mihăilă e alt jucător când îl are pe Bancu lângă el”.

„Totti al Craiovei” nu mai are credit

O altă mare dezamăgire este Alexandru Mateiu, veriga slabă din linia de mijloc a Craiovei, una care-i conţine pe Alex Cicâldău şi Dan Nistor. Mateiu, care împlineşte 31 de ani anul acesta, mai are încă 2 ani de contract cu gruparea din Bănie, însă de la finalului lui 2018 randamentul său este în scădere dramatică. În plus, pe postul său, Craiova i-ar pregăti pe Vladimir Screciu şi Ovidiu Bic, dar şi pe Antoni Ivanov, care a fost introdus pe acel post de Bergodi în ultima perioadă.

Se discută şi de un împrumut al lui Tudor Băluţă pe acel post, însă Universitatea ar agrea această variantă în cazul în care ar avea şi o clauză de cumpărare acceptabilă. În aceste condiţii, Mateiu, unul dintre preferaţii lui Mihai Rotaru, cel care îl alintă „Totti al Craiovei”, nu ar mai avea credit din partea conducătorilor.

Mateiu fusese scos din primul 11 încă de pe vremea lui Cornel Papură şi a lui Victor Piţurcă, însă problema echipei a fost că nici celelalte variante pe postul de închizător nu au fost viabile. Astfel, albanezul Kamer Qaka s-a dovedit a fi cea mai neinspirată achiziţie a verii 2019 la Universitatea, în timp ce tânărul Marian Şerban n-a confirmat, fiind împrumutat la CS Mioveni.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×