Gabi Balint este mâhnit că oficialii de la FC Timișoara nu au respectat datele prevăzute în contractul cu acesta, în perioada când antrena în Banat; prin urmare, fostul tehnician de pe Bega îi acuză pe conducătorii lui Poli că nu i-au restituit suma de bani aferentă clauzei de rezilere. Fostul atacant spune că nici comisiile abilitate ale FRF nu i-au dat dreptate și crede că doar cluburile pot primi verdicte favorabile în astfel de litigii.
„Am semnat cu Timișoara un contract prin care trebuie să îmi o dea suma de bani prevăzută printr-o clauză de reziliere și apoi să nu mai vorbim de alți bani. Ei se leagă de sume din contract prin care mi le-au oferit în perioada cât am stat acolo dar nu au legătură cu aceea clauză de reziliere. E o luptă între șoarece și elefant. În toate litigiile care s-au judecat la Ligă s-a dat dreptate cluburilor. Cei ca mine nu au nicio șansă. Mă gândesc să merg la TAS și în civil. Nu am nimic cu echipa, cu fanii Timișoarei, ci cu doi indivizi pe care dacă îi văd pe stradă îi arăt cu mâna, pentru că nu au onoare. Ne-am despărțit prietenește dar aș vrea să-l văd pe domnul Chivorchian și să-l privesc în ochi să vedem dacă poate și el să facă asta. Nu știu ce vor să demonstreze? Or să pățească și alții la fel pe viitor„, a afirmat Balint la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER