Doi jucători care au trecut pe la AS Roma și Real Madrid, aproape de Dinamo!

Dacă până acum mișcarea de translație între Dinamo și
Universitatea Cluj s-a făcut dinspre București spre Ardeal, mai
nou, lucrurile s-au schimbat. . Este vorba despre spaniolul Noe
Acosta (27 ani) și despre fostul mijlocaș al lui AS Roma, Adrian
Piț (27 ani).
Practic, sosirea celor doi „studenți” în „Ștefan cel Mare” este
dorită chiar pentru a acoperi golul lăsat de cei doi fotbaliști
care au plecat în această iarnă la Cluj, Elias Bazzi și Adrian
Cristea. Noe Acosta poate juca atât fundaș stânga, cât și mijlocaș
stânga, pe banda respectivă Ioan Andone fiind nevoit să se descurce
cu Zie Diabate și cu Valeriu Bordeanu.

La 34 de ani, fostul jucător de la Steaua, Craiova și Unirea
Urziceni nu este văzut ca o soluție, mai ales că evoluțiile sale în
tricoul roș-alb au fost inconstante. Cât despre Piț, arădeanul
este, ca așezare în teren, o copie a „Prințului”, jucătorul putând
fi utilizat și în stânga liniei mediene, cât și ca al doilea
vârf.

Acosta –
junior la Real Madrid, fan Barcelona!

Noe Acosta are o poveste interesantă. A făcut junioratul la Real
Madrid, apoi a ajuns la echipa secundă a lui Atletico, însă, de
fapt, el e fan declarat al Barcelonei! Este caracterizat de colegi
ca fiind un jucător silitor, care aleargă enorm, însă nu prea știe
cu mingea. Dinamoviștii au obținut acordul lui Florian Walter
pentru a negocia pentru cei doi, urmând ca roș-albii să se pună de
acord asupra salariului celor doi fotbaliști.

150
de mii de euro vor plăti dinamoviștii pentru transferurile
celor doi jucători, Acosta și Piț

403
minute a bifat Adrian Piț în Liga I pentru Universitatea
Cluj

1
gol a reușit Piț la „U”, cu Victoria Brănești în Cupa
României, direct din lovitură liberă

411
minute a bifat Acosta în Liga I în tricoul „studenților”
clujeni

„Dacă voi merge la Dinamo, aș fi bucuros, pentru că este
o echipă mare. Ar fi un pas înainte pentru mine. Vineri mă întorc
în țară și îmi voi clarifica situația”,
Noe Acosta,
mijlocaș, U” Cluj

Adrian Piț

Vârstă: 27 de ani
Înălțime: 188 cm
Post: mijlocaș
A jucat la: UTA
(2001-2002, 2003-2004), AC Belizona
(2003-2004, 2007-2008), AS Roma (2007- 2008,
2008-2009, 2009‑ 2010), AC Pisa (2008-2009), US Triestina (2010
-2011), U Cluj (2010)

Noe Acosta

Vârstă: 27 de ani
Înălțime: 177 cm
Post: mijlocaș
A jucat la: CD Moscardo (2002‑2004), Atletico Madrid B (2003-2005),
Real Murcia (2004-2006), Alcala (2006-2007), Almeria B (
2007-2008), Motril (2009), Universitatea Cluj (2009- 2011)

Publicat: 06 01. 2011, 08:31
Actualizat: 06 01. 2011, 08:35