Calificată la Euro 2016, echipa națională de fotbal începe pregătirile pentru turneul final din Franța cu o partidă amicală în compania Italiei. Anghel Iordănescu a anunțat lotul pentru meciul programat la Bologna, pe 17 noiembrie, printre cei 25 de jucători convocați făcându-și loc și câteva surprize.
Oamenii „Regelui”: Benzar și Tănase Clasată pe locul 2 în Liga 1, Viitorul trimite însă un singur jucător la naționala mare, pe Vlad Achim, o situație taxată de Gheorghe Hagi. Patronul și antrenorul constănțenilor consideră că cel puțin încă doi jucători aflați sub comanda sa, Romario Benzar și Florin Tănase, ar fi putut fi convocați. „Regele” consideră ca atacantul merita măcar o șansă la naționala de tineret.
Reprofilat de Hagi fundaș dreapta, Benzar a avut evoluții extrem de apreciate în acest sezon, ocupând și un post considerat deficitar la națională, în timp ce Tănase este unul dintre golgheterii Ligii 1, cu 6 reușite (locul doi, la egalitate cu Stanciu, Budescu și Gnohere), două dintre ele venind în ultimele două etape.
„Dacă se consideră că la noi la club există jucători care să fie luați, bine. Dacă nu, nu. Nu o să propunem jucători la echipa națională.
Știu că am jucători buni, precum Benzar, care e cel mai bun fundaș dreapta din țară la ora actuală. În ultimele etape, a dat 3 pase de gol și două goluri. A crescut, vine din mijlocaș, deci poate juca și acolo. A fost căpitanul echipei naționale la 92, dar trebuie să aibă răbdare, să muncească.
Tase (n.r. Florin Tănase) e al doilea golgheter român al campionatului și nu e nici la tineret. Pentru cei de acolo, e accidentat. Dacă Hora se duce la naționala mare și are 27-28 ani, Tase, care e al doilea golgheter român, de ce nu e? Nu la echipa mare, la U21. E accidentat, e strâmb. Dacă joacă la o echipă care dă cele mai multe goluri, care joacă frumos, ofensiv, care arată ceva, de ce nu e la lot? Asta e, săracul nu e bun. Trebuie să fie un anumit număr de jucători de la un club.
Manea nu joacă la echipa lui de club și e convocat. Boldor nu joacă la echipa lui și e căpitan la tineret. Țîru a fost accidentat, dar a jucat și are mai multe minute decât Boldor„, a spus Hagi.
Este selecția făcută de Anghel Iordănescu pentru meciul cu Italia corectă?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER