Steaua caută soluții pentru întărirea lotului, în condițiile în care mai multor jucători le expiră contractele în vară și aceștia nu au acceptat încă propunerile de prelungire ale contractelor.
Două dintre eventualele puncte nevralgice în trupa lui Gâlcă ar putea fi posturile de fundaș central și mijlocaș de creație, în măsura în care tot mai multe indicii arată că Szukala și Sânmărtean sunt tentați să accepte alte provocări.
În aceste condiții, Basarab Panduru, fostul jucător al roș-albaștrilor le-a făcut o propunere inedită conducătorilor, în ceea ce privește apărarea. Papp ar putea fi folosit în centru, dacă Szukala va pleca, iar pe bandă să fie adus Alcenat. Fundașului dreapta al „lupilor” îi expiră contractul cu actualul club în vară, iar situația din Ploiești îl face mult mai ușor de adus.
„Alcenat mi se pare altceva. Mi se pare cel mai bun fundaș dreapta din țară. Ar fi pentru Steaua. Ar fi și Mățel, dar alt gen de jucător. Alcenat este mai puternic decât el. Dacă nu juca pentru Haiti, mergea naturalizat și să joace pentru naționala noastră. Mie mi se pare foarte bun Alcenat„, a declarat Panduru la Dolce Sport.
O variantă pentru înlocuirea lui Sânmărtean este reprezentată de un alt jucător al Petrolului: Alex Teixeira. În ciuda vârstei, acesta seamănă izbitor ca stil de joc cu actualul „magician” al Stelei, lucru remarcat zilele trecute și de Hagi. În plus, mijlocașul este o mai veche feblețe a lui Gigi Becali, care l-a dorit în Ghencea încă de pe vremea când jucătorul evolua pentru Rapid.
„Îl văd și pe Teixeira la Steaua. Teixeira a făcut un tur de campionat excelent. Cred că poate juca la Steaua fără probleme„, a mai spus „Pandi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER