După ce meciul CFR Cluj – FC Timișoara a fost întrerupt două minute, pentru că o petardă a căzut lângă Eder Bonfim, fundaș al oaspeților, jandarmii clujeni au întocmit dosare penale pe numele a doi suporteri ai FC Timișoara. Din păcate, nu este vorba de cei responsabili de evenimentele din timpul meciului, ci de doi suporteri care aveau asupra lor obiecte pirotehnice la intrarea pe stadion, fiind prinși în timpul perchezițiilor corporale.
Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca a transmis luni un comunicat de presă prin care anunța că au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale a celor doi suporteri bănățeni. „Sorin G. de 19 ani din localitatea Constantin Daicoviciu, județul Caraș Severin, și Ioan Ovidiu A., de 22 ani din Timișoara, județul Timiș, aveau asupra lor, cu intenția de a le introduce pe stadion, mai multe obiecte pirotehnice: torțe și fumigene”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, jandarmii fac cercetări, pe baza înregistrărilor video puse la dispoziție de clubul CFR Cluj, pentru identificarea persoanelor care au folosit și au aruncat în teren cu obiecte pirotehnice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER