Dolha, cusut pe viu!

Redactor:
Mihai Nejneru
Redactor:
Nicu Bădescu
Dolha, cusut pe viu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emilian Dolha se lovește iar de ghinion și, din cauza unei
accidentări suferite în meciul de miercuri cu FC Brașov, va absenta
cel puțin trei săptămâni. Astfel, Ioan Andone nu se va putea baza
pentru următoarele partide decât pe Naumovski și Bălgrădean, cea
mai importantă dintre acestea fiind deplasarea în Ghencea de peste
două săptămâni.

Miercuri seara, în minutul 73 al partidei cu FC Brașov, Emilian
Dolha a intervenit in extremis în fața a doi adversari pentru a
respinge o minge prost pasată înapoi de Bordeanu. Acroșat puternic
de cei doi brașoveni, portarul s-a chircit de durere și a solicitat
intervenția echipei medicale. A mai rezistat aproape un sfert de
oră pe teren, timp în care a și fost avertizat pentru trageri de
timp, asta deși abia mai călca, și a fost înlocuit până la urmă cu
Naumovski.

Cusut la
vestiar!

La finalul meciului, echipa medicală a lui Dinamo a evaluat atent
situația lui Dolha și pentru că portarul avea o rană deschisă în
zona inghinală, a intervenit pe loc. Ema a fost cusut pe viu, chiar
în vestiar, aplicându-i-se trei puncte de sutură. Totuși, veștile
mai proaste au venit pentru portar ieri.

Entorsă
la genunchi

Ieri, Dolha a fost diagnosticat și cu o entorsă la genunchiul
drept, iar zilele următoare va efectua un RMN pentru a se vedea
exact cât de gravă este accidentarea. Oricum, un verdict preliminar
a fost dat, astfel că Ema va absenta minimum trei săptămâni. În
aceste condiții, Andone nu se va putea baza pe Dolha într-un moment
important pentru Dinamo. „Câinii” vor avea trei deplasări deosebit
de dificile în următoarele 21 de zile: la Vaslui, la Galați și în
Ghencea.

20 de goluri a primit Dinamo în cele 10 etape de absență ale lui
Dolha din acest sezon, adică 54% din total

3 dintre cele 14 meciuri din acest sezon ale lui Dinamo cu Dolha
între buturi s-au terminat fără gol primit

6 victorii a obținut Dinamo în acest sezon, cât timp Dolha a apărat
în poarta „câinilor”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente
Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că…
Victor Osimhen a decis unde va juca din vară! Nu rămâne la Galatasaray, dar nici la Napoli
Victor Osimhen a decis unde va juca din vară! Nu rămâne la Galatasaray, dar nici la Napoli
Bomba de la miezul nopţii! Gigi Becali a anunţat că cedează un jucător de la FCSB la o rivală din play-off: „Mâine o să luăm legătura” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba de la miezul nopţii! Gigi Becali a anunţat că cedează un jucător de la FCSB la o rivală din…
Şoc în Europa! Echipa care a câştigat titlul înainte să înceapă play-off-ul. “A distrus” campionatul: 106 de goluri, 86 de puncte din 90 posibile
Şoc în Europa! Echipa care a câştigat titlul înainte să înceapă play-off-ul. “A distrus” campionatul: 106 de goluri, 86 de…
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani! Fosta soție a lui Claudiu Niculescu s-a filmat la duş. Imagini interzise cardiacilor
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani! Fosta soție a lui Claudiu Niculescu s-a filmat la duş. Imagini interzise…
Cum arăta Piedone în tinerețe, cu părul vâlvoi și foarte multe kilograme
Cum arăta Piedone în tinerețe, cu părul vâlvoi și foarte multe kilograme
BANCUL ZILEI. Bulă îl întreabă pe Ștrulă, la o bere: – Ai măsurat-o vreodată?
BANCUL ZILEI. Bulă îl întreabă pe Ștrulă, la o bere: – Ai măsurat-o vreodată?
Ce sunt Fondurile mutuale de investiţii şi cum funcţionează. Avantaje şi dezavantaje
Ce sunt Fondurile mutuale de investiţii şi cum funcţionează. Avantaje şi dezavantaje
Pentru PRIMA DATĂ, oamenii au orbitat polii Pământului. De ce nu a mai fost făcut acest lucru până acum?
Pentru PRIMA DATĂ, oamenii au orbitat polii Pământului. De ce nu a mai fost făcut acest lucru până acum?
Tunul financiar reuşit de milionarul român care e coproprietarul celui mai tare restaurant din Dubai! Suma uriaşă care îi intră în cont
Tunul financiar reuşit de milionarul român care e coproprietarul celui mai tare restaurant din Dubai! Suma uriaşă care îi intră…
Nicoleta Luciu a COMIS-o în public! S-a lăsat dezbrăcată, alături de alte vedete, și apoi a făcut un mare
Nicoleta Luciu a COMIS-o în public! S-a lăsat dezbrăcată, alături de alte vedete, și apoi a făcut un mare
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Doliu la 'Te cunosc de undeva' de la Antena 1: 'Azi am rămas fără tovarășul meu cel mai bun'
Doliu la 'Te cunosc de undeva' de la Antena 1: 'Azi am rămas fără tovarășul meu cel mai bun'
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Cât costă un ARO 243 recondiționat? Păstrează o dotare misterioasă - FOTO
Cât costă un ARO 243 recondiționat? Păstrează o dotare misterioasă - FOTO
Radu Ștefan Bănică a știut de mic că va fi artist. Detalii surprinzătoare despre ce îl motivează să-și urmeze visul | Exclusiv
Radu Ștefan Bănică a știut de mic că va fi artist. Detalii surprinzătoare despre ce îl motivează să-și urmeze visul…
×