„Dolha e un băiat cuminte, **dar nu e făcut pentru competiții importante”
Dumitru Dragomir este de părere că Dinamo a pierdut două puncte
la Urziceni pe din vina apărării și cea a portarului. Președintele
LPF acuză lipsa de reacție a fundașilor la ultimul gol, dar și
prestația lui Dolha, despre care spune că nu e pregătit să joace în
meciuri cu miză.
„Niciun fundaș nu a făcut marcaj la ultimul gol, parcă
erau hipnotizați. Au fost corecte ambele penalty-uri, poate la al
doilea aș avea unele îndoieli. Arbitrjul a fost bun, chiar dacă
arbitrul n-a dat mai multe cartonașe. Dolha e un băiat cuminte, dar
nu are moral pentru competițiile importante. Cu moralul te naști,
asta face diferența”, a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro