Dolha știe de ce echipa lui nu a putut mai mult sub Pietricica:** „Ne-au lipsit maturitatea și prospețimea”
Portarul Gloriei Bistrița, Emilian Dolha, a dat vina pe lipsa de experiență a colegilor lui pentru faptul că formația ardeleană nu a reușit să plece cu măcar un punct de la Piatra Neamț.
„Cred că ne-a lipsit maturitatea, pentru că au fost momente când am controlat jocul. În a doua repriză am încercat, dar nu am mai avut prospețime. Ceahlăul are o echipă ok, alături de care ne vom bate pentru evitarea retrogradării. Am obținut puține puncte, dar trebuie să rămânem pozitivi și să ne revenim. Nu voi avea un meci special cu Vasluiul etapa viitoare, chiar dacă m-am pregătit alături de ei în vara asta. Va fi un meci foarte greu pentru noi. Cred că avem puterea să ne salvăm în acest an”, a spus Dolha la DigiSport.